Parohia Misionară Ucraineană ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din municipiul Suceava, str. Zamca, situată în vecinătatea mănăstirii armeneşti Zamca, vă invită duminică, 29 iunie, la hramul parohiei noastre. Programul liturgic se va desfăşura după cum urmează: sâmbătă, la ora 17.00, Slujba Privegherii; duminică, la ora 8.00, Slujba Acatistului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, la ora 9.30, Sf. Liturghie.
Pe această cale, dorim să aducem la cunoştinţă credincioşilor, că pe perioada sfintelor slujbe au posibilitatea de a se închina la Racla cu Sfintele Moaşte a 10 sfinţi mai cunoscuţi de la Lavra Pecerska din Kiev - Ucraina, la Icoana cu o părticică din moaştele Sf. Cuv. Iov de la Poceaev şi la Icoana cu o părticică din Moaştele Sf. Mare Mucenic Varvara, pe care le-am primit în dar de la Mitropolia Ortodoxă a Cernăuţilor şi Bucovinei - Ucraina, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în anul 2012, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea parohiei noastre.
De asemenea, parohia noastră se află sub oblăduirea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi nu este pe stil vechi. Vă aşteptăm cu mult drag, pentru a ne ruga împreună.
(Paroh, pr. Mihai Maghiar)