Colinda românească - tezaurul unei conştiinţe creştine

Colinde, colinde!

E vremea colindelor,

Căci gheaţa se-ntinde

Asemeni oglindelor

Şi tremură brazii,

Mişcând rămurelele;

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele

Se bucurâ copiii,

Copiii şi fetele;

De dragul Mariei

Îşi piaptănă pletele;

De dragul Mariei

Şi-al Mântuitorului

Luceşte pe ceruri

O stea călătorului.

Aşa scria genialul Eminescu în ultima parte a scurtei sale vieţi, iar mai târziu, în secolul XX, muzica acestor inspirate versuri a fost scrisă de Gheorghe Dumitrescu, unul dintre cei mai prolifici compozitori români - fost elev al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea între anii 1926 şi 1934 -, a cărui creaţie muzicală izvorăşte din complexul de surse primare autohtone, fapt ce-i asigură nu numai originalitatea stilistică, ci şi personalitatea sa inconfundabilă.

Cât priveşte originea acestor minicreaţii folclorice, cântate cu nesaţ de toate păturile sociale încă din primele veacuri ale tinerei Biserici creştine, se ştie că au în primul rând o origine scripturistică, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos a avut atitudine aprobatoare cu privire la utilizarea muzicii în cultul divin la care a participat, fără rezerve, cu ucenicii Săi, după cum ne spune Sfânta Scriptură: „Şi după ce au cântat imnuri au ieşit la Muntele Măslinilor“. Nu putem trece cu vederea însă faptul că izvoare serioase asupra originii colindelor găsim şi la părinţii şi scriitorii bisericeşti ca: Tertulian, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Asterie al Amasiei şi alţii.

„Dintre toate genurile de creaţie literară şi muzicală însă - scrie Constantin A. Ionescu - nici unul nu oferă mai multe posibilităţi de documentare şi cunoaştere profundă a structurii psihice populare ca genul ales, colinda.“

Puternica legătură ce există între colinde şi muzica populară şi cea religioasă a fost demonstrată muzicologic şi compoziţional de către muzicieni şi folclorişti de prestigiu, români şi străini ca: pr. I. D. Petrescu, George Breazul, Sabin Drăgoi, Gheorghe Ciobanu, G. Dem. Teodorescu, Nicolae Ursu, Ovidiu Bârlea, pr. Simeon Florea Marian, Béla Bartók, Amédée Gastoué, Vincent dâIndy.

Colindătorii duc cu ei în casele oamenilor fiorii credinţei

În ceea ce priveşte însă structura melodico-ritmică a acestor minicreaţii, se ştie că melodiile colindelor româneşti au o structură ritmică foarte apropiată de cea a dansului popular în stil arhaic modal, motive melodice ritmice foarte scurte şi o versificaţie exclusiv primară.

Unii cercetători mai susţin că înrudirea dintre cântul gregorian (cântul liturgic al Bisericii Catolice) şi cântul bizantin cu privire la mod, ambitus, formule melodice, precum şi cadenţe dovedeşte folosirea de către ambele creaţii a elementelor de esenţă populară, fapt ce ne face să credem că „elementele modale, melodice şi ritmice au fost comune întregii lumi antice, pe lângă altele specifice fiecărui neam“.

Se poate spune de asemenea că valoarea educativă a colindelor şi cântecelor de stea, atât prin conţinutul lor literar, cât şi prin linia melodică, extrem de accesibilă şi celor mai modeste grupuri de colindători, constituie un bogat material educativ, de mare însemnătate istorică şi artistică.

(Pr. prof. dr. Marin VELEA)