Tinerii şi Biserica (I)

De ce această preocupare pentru pastoraţia tinerilor?

Nu m-am gândit niciodată foarte mult la lucrul acesta. Pentru că trebuie. Pentru că este categoria de vârstă cea mai vulnerabilă; o vârstă a neștiinței, a naivității, a exuberanței fără rezerve… Tinerii sunt în multe cazuri ținta principală a reclamelor. Tineretul a devenit un segment social foarte expus astăzi în societate. Pe de altă parte, preocuparea vine din interior. Oricum, foarte adesea când citesc ceva legat de viața tinerilor îmi întăresc convingerea privind importanța ieșirii în întâmpinare întrebărilor şi căutărilor lor. Cred că după investiția în formarea preoților, a doua prioritate a Bisericii este investiția în tineri.

Alt răspuns la de ce această preocupare? Pentru că eu și generația mea nu ne-am bucurat la această vârstă de o îndrumare spirituală. Am terminat liceul înainte de evenimentele din ’89. Aveam energie, întrebări, inteligență, căutări frumoase dar nu aveam un om, un călăuzitor care să ne poată răspunde corect la întrebările noastre, să ne ajute să înțelegem care-i scopul existenței noastre, să dăm sens energiei şi entuziasmului nostru. Așa că… jucam fotbal, citeam romane polițiste și făceam drumeții pe munte cu colegii de clasă. Abia în armată, în urma unor conversații cu câțiva colegi militari, am început să caut mai atent, să înțeleg valoarea vieții creștine. Am înțeles că Ortodoxia nu este un calmant pentru bătrâni.

Apoi, acum mai mulți ani, citind o carte cu viața unui părinte grec, din cei traduși în românește, am dat peste o întâmplare descrisă acolo care mi-a confirmat și ea necesitatea implicării în pastorația tinerilor.

Părintele - în una din nopți - a avut o conversație cu neprietenul din care a aflat că ținta preferată a diavolului sunt tinerii. Încă odată am înțeles că aici trebuie să lucreze și Biserica cu mai multă insistență.

Trebuie să arătăm față de tineri o mare încredere și totodată o mare speranță în posibilitățile lor de a se dezvolta; trebuie să ajutăm generațiile tinere să-și pună întrebări asupra sensului existenței. Biserica trebuie să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții și să le sugereze opțiuni de viață care să le dea un sens.

Credincioși sau nu, noi toți așteptăm ceva de la viață, ceva care să dea sens existenței noastre, ceva care să salveze viața noastră de inutilitate și de hău.

Am nădejdea că tinerii care se bucură de activitățile organizate pentru ei în Biserică vor ține minte peste ani că Biserica le-a întins o mână.

De ce trebuie să facem o pastorație separată pentru o categorie de credincioși precum cea a tinerilor?

Pentru că astăzi tinerii, în cea mai mare parte a timpului, trăiesc separat de celelalte categorii de vârstă și pentru că fiecare vârstă are caracteristicile ei.

Tinerețea este un timp în care omul trebuie să aleagă, să ia decizii. Hotărârile luate acum îi vor marca întreaga existență. Mai ales în aceste momente este bine ca Biserica să fie prezentă, pentru a aduce în viața fiecăruia valorile creștine.

Este bine să înțelegem și să profităm (în sensul bun al cuvântului) de corespondența dintre elanul unui tânăr deschis către lucrurile frumoase, noi, lucruri care-l fac curios și-l animă și dinamica Duhului Sfânt, de partea cealaltă, dinamică din care Biserica primește inepuizabil propria Sa tinerețe. Tinerețea este primăvara sufletului. Acum are nevoie de apa cea vie, pentru ca la vremea potrivită să dea rod frumos.

Toți tinerii au ceva în comun: căutarea. De altfel se zice că doar un tânăr în căutare este cu adevărat tânăr. Dar tinerii trebuie să fie ajutați în căutările lor. Este necesar un permanent dialog cu generațiile tinere care sunt deschise vieții spirituale sau care sunt în căutare. Altfel, este riscul să găsească în altă parte, să se oprească din căutările lor dezamăgiți sau blazați sau să se mulțumească doar cu aparențe de autentic. Pot eșua. De aceea suntem chemați să ieșim în întâmpinarea căutărilor tinerilor și să-i înțelegem chiar dacă ei înșiși la vârsta asta nu se înțeleg. Fiecare generație – spunea cineva - este un nou popor ce trebuie evanghelizat.

Pentru a ne pune speranțe în generațiile tinere, în posibilitățile lor, trebuie mai întâi să investim în ei. Nu putem avea roade dacă nu am semănat și nu am udat, dacă nu am investit mai întâi.

Apoi, pastorația tinerilor este și o activitate profilactică în Biserică. Face parte din măsurile care se iau pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor. Este mai ușor de prevenit decât de vindecat mai târziu, la vârsta maturității sau a bătrâneții, cancerul patimilor. Dacă nu investim pentru a preveni acum la vârsta tinereții vom fi nevoiți peste ani să soluționăm stări grave de depresie, alcoolism, delicvență, traume post-avort, să aducem echilibru în familiile dezorganizate. Atunci va fi mult mai greu.

Care sunt prioritățile în ce privește pastorația tinerilor?

Într-o lume în care trebuie să alegem în fiecare zi, tinerii au nevoie de discernământ. Societatea de astăzi seamănă cu un imens Supermarket ce oferă o mulțime de produse. Cea mai mare parte a acestora sunt produse inutile din punct de vedere al realizării noastre ca persoane umane și al mântuirii. Majoritatea acestor oferte ne deturnează de la adevăratul scop al vieții și, mai mult, ne dăunează. Virtutea discernământului se lucrează toată viața dar începutul se pune prin dobândirea unui sistem de valori autentic. F. M. Dostoievski spune în una din cărțile lui: Omul nu poate trăi fără să îngenuncheze în fața a ceva. Dacă omul îl refuză pe Dumnezeu va îngenunchea cu siguranță în fața unui idol. Astăzi există atâția dumnezei.

Tânărul trebuie să aleagă și să ia hotărâri. Este perioada când, fără a i se anula libertatea, are nevoie să fie acompaniat.

Suferințele de la vârsta maturității (divorțul, singurătatea, depresia...) sunt datorate ideilor false și periculoase legate de prietenie, dragoste, viață, idei pe care tinerii și le însușesc de la alți tineri de vârsta lor sau din mass-media.

Provocarea cu care ne confruntăm este aceea de a-i ajuta pe tinerii noștri să înțeleagă și să depășească toată această diversitate ce se propune și totodată să rămână cu fața spre Dumnezeu. Cum îi invităm spre Biserică și cum îi pregătim să rămână creștini în această societate nouă care se schimbă pe zi ce trece? Cum îi ajutăm să priceapă că vremurile cu toate noutățile și ofertele lor, se demodează? Cum îi facem să creadă că singur numai Dumnezeu nu se demodează niciodată.

Invitarea lor pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu cuprinde în ea în plan uman, dincolo de invitația la nemurire, la viața veșnică și o invitație la simplitate.

Am formulat aici doar un gând. Cu siguranță putem găsi și alte priorități în pastorația tinerilor.

Ce așteaptă tinerii de la Biserică?

Așteaptă să vadă propuneri de viață autentică. Nu doresc să găsească un spațiu al legilor, al interdicțiilor. Este clar că poruncile lui Dumnezeu trebuie respectate dar ele trebuie prezentate ca niște mijloace de eliberare, ca izvoare de putere. Tinerii așteaptă să găsească în Biserică oameni, persoane, nu funcționari grăbiți. Tinerii au fost întotdeauna gata să-și dea și viața pentru dreptate, pentru adevăr. Disponibilitatea aceasta stă în firea lor. Am întâlnit tineri care trăiesc în păcat dar care atunci când au văzut o nedreptate s-au indignat. S-au schimbat la față gata să intervină, în autobuz, pe stradă, la școală. Chiar trăind în păcate tânărul are o sensibilitate, o atenție, un simț al falsului pe care adultul adesea l-a pierdut. Capacitatea de a te indigna ține de o anumită puritate, vădește un suflet tânăr și sensibil.

Tânărul este în căutarea unei veritabile legături între viață și credință; el nu vrea să se așeze de partea Bisericii dacă această Biserică nu constituie o forță reală pentru viață, soluția pentru problemele și căutările lui.

Tinerii așteaptă să nu-i judecăm. Să-i înțelegem, să-i acceptăm și să-i iubim așa cum sunt. Avem nevoie să cunoaștem profund condițiile lor de viață, luptele lor, aspirațiile lor înainte de a răspunde așteptărilor și nevoilor lor. Ei vin spre Biserică și aici se simt acasă atunci când Biserica are capacitatea de a-i face să se simtă persoane, când le asigură lucrurile de care au nevoie; încredere, recunoaștere, când sunt ascultați, când sunt valorificați, când se bucură de o comuniune reală, când se simt liberi.

Din întâlnirea dintre ființa umană tânără, care are pentru câțiva ani decisivi, toată disponibilitatea pe care o oferă tinerețea și Biserica în tinerețea spirituală permanentă, se va naște și de o parte și de alta o bucurie de înaltă calitate și o promisiune roditoare.

Cum oferim, ca părinți, profesori, preoți, speranță tinerilor și cum le sugerăm un mod de viață care să redea sens existenței lor și să fie un răspuns autentic pentru întrebările fundamentale ale vieții? Aceasta este întrebarea. Până la urmă, nu avem dreptul (sau nu pare corect) să așteptăm o dezvoltare religioasă la tineri atât timp cât nu am sădit nimic, nu am investit ceva în ei.

Cred că lucrul pe care-l așteaptă cel mai mult tânărul din relația cu noi (preot, profesor, părinte) și implicit cu Biserica este să-i conștientizăm lui și să-i dezvoltăm darurile lui Dumnezeu pe care le are înlăuntrul său. Să-l punem în valoare, să-l ajutăm să rodească.

(Părintele Ieromonah Nicodim PETRE)