Postul în concediu

În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spaţiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-şi adaptează rânduielile privind postul şi în funcţie de nevoile membrilor societăţii consumiste contemporane?“, chiar fiind foarte vehemenţi unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el îşi ia concediu în august, şi „Biserica trebuie să intre în concediu în ceea ce priveşte rânduielile ei bimilenare“, cum ar fi postul şi, în speţă, postul închinat marii sărbători de la jumătatea lunii august,Adormirea Maicii Domnului.

În urma unei astfel de postulări ne întrebăm şi noi, în aceeaşi cheie secularistă, poate intra postul în concediu? Putem suspenda timpul creşterii noastre duhovniceşti spre mântuire? În definitiv, putem suspenda mântuirea noastră? Iată cum nevoile autonome ale omului secularizat pot duce la nişte paradoxuri privind devenirea spirituală întru mântuire a fiinţei umane. La astfel de întrebări ale aşa-zisului om autonom din spaţiul societăţii secularizate, răspunsurile le găsim să i le dăm doar din perspectivă biblică şi patristică, şi anume că fără post, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, nu putem să ajungem la desăvârşire şi mântuire, pentru că nu putem depăşi obstacolele care ne sunt puse înainte prin patimi de îngerii căzuţi, care ne şi îndeamnă să ne secularizăm şi să credem că putem vieţui fără Dumnezeu şi în definitiv fără obiectivare spirituală şi duhovnicească asupra existenţei. De aceea, postul nu este condiţionat de concediu, cum nici mântuirea nu poate fi condiţionată de faptul că noi avem nevoie de odihnă fizică. Pentru că odihna fizică, care este normală într-o societate bulversată şi bulversantă de nevoia consumistă din zilele noastre, nu înseamnă că trebuie să suspendăm activităţile noastre spirituale, cărora şi aşa le oferim prea puţin din timpul nostru cotidian.

Postul este hrana sufletului spre vieţuire veşnică, este umplere de lumină, pentru că vegetalele, care sunt principala componentă a alimentaţiei pe vreme de post, se hrănesc cu lumină şi ne dăruiesc lumină, iar noi, prin împletirea postului cu rugăciunea, devenim dăruitori de lumină atunci când prin Spovedanie şi Împărtăşanie Îl primim pe Hristos Cel Înviat, Domnul şi Dumnezeul nostru.

Aşadar, chiar dacă în luna august suntem în concediu, nu trebuie să uităm respectarea rânduielilor Bisericii, ci să ne înduhovnicim ţinând zilele de post, şi mai ales postul închinat Maicii Domnului, pentru că ea este pururea rugătoare pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru sănătatea, pacea, liniştea, ajutorul pentru orice nevoie din lumea aceasta şi mai ales pentru mântuirea noastră. De aceea, neamul nostru românesc a ţinut ca cele mai multe lăcaşuri de cult închinate Bunului Dumnezeu în credinţa noastră creştin-ortodoxă să fie tocmai în cinstea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Astfel, dacă vrem să arătăm că suntem vieţuitori în Grădina Maicii Domnului, aşa cum mai este numită România, să o cinstim şi prin primenirea noastră duhovnicească, şi anume a postirii, pentru ca să o rugăm pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii să roage pe Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, să reverse binecuvântarea Sa peste neamul nostru românesc, care o cinsteşte cu atâta dragoste.

(Pr. dr. Ciprian APETREI)