Originar din Trapezunt, Cuviosul Atanasie a intrat de tânăr într-o mănăstire de pe muntele Chiminan, din Asia, apoi s-a dus la Muntele Athos, în Macedonia, Grecia de astăzi. Fiind rugat de Nichifor Focas (963-969), Cuviosul Atanasie a zidit o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, în Marea Lavră, prima mănăstire din Muntele Athos. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Atanasie darul facerii de minuni.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Lampadie; a Sfântului Mucenic Vasile şi a celor împreună cu dânsul, 70 de mucenici; a sfinţirii Bisericii Sfântului Mucenic Iulian şi a Sfântului Mucenic Ciprian. Mâine, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare.
(sursa: Ziarul Lumina)