Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, Uniunea Armenilor din România şi Parohia Bisericii Armene din Târgu Ocna (jud. Bacău) organizează, sâmbătă, 6 iulie, de la ora 18.00, la Primăria localităţii băcăuane, lansarea cărţii „Armenia-o geografie sacră”, al cărei autor este suceveanul Adrian Popovici.
El ne-a spus că „la rugăminţile insistente ale unor colegi şi prieteni din presa locală şi nu numai, am reuşit să pun şi pe hârtie, poveştile şi istorioarele cu şi despre armeni pe care le povesteam lor cândva, poate la Cenaclul Literar „Capşa Mică” ori poate în alte împrejurări, adunate într-o mică carte sub titlul „Armenia - o geografie sacră”, lucrare care a văzut lumina tiparului la Editura Zamca 2013 din Bucureşti.”
Adrian Popovici a mai subliniat acest volum „este o carte de beletristică, cu dialoguri chiar între personaje sau analogii între istoria armenilor şi cea a românilor, pentru a fi foarte uşor citibilă de către oricine.”
La începutul secolului al XIX-lea, celebrul Lord Byron punea bazele unei discipline istorice noi, Armenologia (aşadar, totalitatea studiilor umaniste ce abordează istoria, cultura şi civilizaţia poporului armean) şi un domeniu de cercetare interdisciplinară asupra căruia, Adrian Popovici s-a aplecat încă din vremea studenţiei sale la Facultatea de Istorie Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”- Suceava, anii 1996-1998, păşind pe urmele înaintaşilor săi români care au scris despre armeni: Dimitrie Dan, Nicolae Iorga, Mihai Rădulescu şi mulţi alţii. „Este prima carte, dar nu şi ultima, ea fiind de fapt un preambul, dacă vreţi, la o posibilă teză de doctorat despre istoria Armeniei. Am încercat să dărâm mitul conform căruia Armenia a apărut ca stat după disoluţia URSS-ului în 1991, armenii fiind amintiţi încă din vremurile biblice. Deşi ambele popoare, şi cel român şi cel armean aparţin ariei răsăritene a creştinismului, fiecare îşi mărturiseşte credinţa într-un mod diferit. Diferenţele doctrinare dintre cele două Biserici Răsăritene nu le-au împiedicat să colaboreze, însă eu am preferat ca aceste chestiuni dogmatice să fie discutate de către teologi, nu de către mine ca autor al cărţii”, a subliniat Adrian Popovici.