Astăzi săvârşim pomenirea Sfântului Ierarh Andrei, arhiepiscopul Cretei, cunoscut şi cu numele de Andrei Criteanul (sec. VII-VIII). Până la vârsta de 7 ani nu a vorbit deloc, dar după ce s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, a primit darul vorbirii. Dat de părinţii săi, iubitori de Dumnezeu, la învăţătură încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Andrei, datorită inteligenţei şi cunoştinţelor sale, a fost luat ucenic de patriarhul Teodor al Ierusalimului, devenind mai târziu diaconul său. Convocându-se cel de-al VI-lea Sinod Ecumenic, patriarhul Teodor l-a trimis la sinod pe diaconul Andrei cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim. Datorită bunătăţii sale, Sfântul Andrei a fost pus să aibă grijă de săracii Bisericii, iar peste puţin timp a fost hirotonit episcop al Cretei. A lăsat numeroase scrieri în proză şi versuri, iar cea mai importantă operă a sa este Canonul cel Mare, care se citeşte în săptămâna a V-a din Postul cel Mare. "Noul David" şi-a dat obştescul sfârşit pe insula Mitilene.
Sfântul Andrei Criteanul nu trebuie confundat cu Sfântul Andrei cel din Creta sau "Calivitul", prăznuit pe 17 octombrie. Tot astăzi se mai face pomenirea Cuvioasei Marta, mama Sfântului Simion, din Muntele Minunat (sec. IV).
(sursa: Ziarul Lumina)