După o lungă perioadă în care Dumnezeu ne-a cercetat cu ploaie binefăcătoare, ziua de 16 iunie 2013 ne-a adus un cer de cleștar și soare strălucitor.
O caleașcă de pe vremuri și un grup de călăreți i-au întâmpinat pe ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și pe PS Macarie, Episcop al Europei de Nord, și apoi i-au condus până în fața Bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Sfântu Ilie Nou, com. Șcheia, jud. Suceava, care-și aștepta haina cea nouă a târnosirii.
Peste 2.000 de credincioși veniți din toate părțile țării, dar și din Basarabia și Bucovina de Nord, au participat la sfințirea bisericii și la Sf. Liturghie, săvârșită de cei doi ierarhi, înconjurați de 43 de preoți și patru diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Macarie, care a reliefat importanța sf. lăcaș într-o comunitate creștin-ortodoxă, nou-formată. A evidențiat rolul Sf. Fecioare Maria în mântuirea noastră, corelând misia Maicii Domnului cu rolul Bisericii de a fi mamă ocrotitoare pentru fiii ei dreptmăritori creștini. A menționat că părintele Aristarch Cojocar, parohul bisericii, un eminent profesor, a avut un rol decisiv în formarea Prea Sfinției Sale, la Suceava, la Seminarul Teologic „Sf. Mitropolit Dosoftei”.
În cadrul Sf. Slujbe, ÎPS Pimen l-a hirotonit arhidiacon pe fiul pr. Aristarch, pe diaconul Sergiu-Robert.
Pr. paroh Aristarch Cojocar a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu că a sădit într-un bulgăre de noroi entuziasm și spirit de sacrificiu. Apoi a mulțumit înalților prelați și celor care l-au ajutat să înfăptuiască această izbândă. A mulțumit, de asemenea, credincioșilor care au venit la slujbă și care au picurat un strop de mângâiere într-un ocean de datorii.
A mulțumit soției sale, Valentina, pentru ajutorul dat în clipe grele, celor trei copii, pr. Justinian, arhid. Sergiu și Anei-Maria pentru căldura sufletească și ajutorul pe care l-a primit în vâltoarea atâtor griji.
S-a referit apoi la misiunea pe care o va avea de acum înainte, de a forma în Sfântu Ilie Nou o mare familie de credincioși, în care să se regăsească atât băştinași, cât și cei care s-au refugiat de tumultul urbei și și-au construit o locuință în zonă.
Întreaga sărbătoare s-a încheiat cu o agapă frățească.
Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Biserica va fi deschisă până sâmbătă, 22 iunie 2013, pentru ca aceia care din motive binecuvântate n-au reușit să treacă prin Sf. Altar, să aibă această oportunitate.
Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei care iubesc podoaba Sf. Sale Case!
Pr. Justinian COJOCAR