Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
Programează un test drive cu SUV-ul Toyota Corolla Cross
 
joi, 13 iun 2013 - Anul XVIII, nr. 134 (5341)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9774 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3291 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lecţia de religie

Înălţarea Domnului la cer - slava omului îndumnezeit

Înălţarea Domnului, sărbătoare pe care creştinii ortodocşi o sărbătoresc astăzi, înseamnă îndumnezeirea umanului. Înălţarea cu trupul la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă în primul rând ridicarea firii umane la slava divină, la o demnitate şi o cinste nemaiîntâlnite până atunci. „Şi cu milostivire înălţând firea noastră cea căzută ai pus-o să şadă împreună cu Tatăl“, se spune în Penticostar, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că, prin Înălţarea lui Hristos, firea noastră umană „a trecut mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu“.

 

Ieşirea deplină din întunericul morţii şi al iadului

Slujba Vecerniei praznicului Înălţării Domnului arată că Înălţarea Domnului este ieşirea deplină din întunericul morţii şi al iadului şi intrarea în lumina cerească a vieţii veşnice, adică ridicarea firii noastre umane în iubirea Preasfintei Treimi şi primirea ei pe tronul slavei divine: „Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primeşte în sânuri pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururea; Duhul Sfânt porunceşte tuturor îngerilor Săi: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre! Toate neamurile bateţi din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte“.

Această înălţare a umanului a fost posibilă pentru că Hristos Cel înălţat întru slavă nu a lepădat firea umană, ci a asumat-o total şi a condus-o în însuşi centrul vieţii Sfintei Treimi. Hristos nu Se întoarce la ceruri şi nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om, ca pe noi, oamenii, să ne facă fii după har ai Tatălui ceresc în slava împărăţiei cerurilor (cf. Ioan 1, 12 şi 17, 24).

 

Eternizarea umanului în Dumnezeu

Teologia ortodoxă învaţă că Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui reprezintă deplina îndumnezeire a umanităţii Lui şi eternizarea umanului în Dumnezeu, pnevmatizarea sau transfigurarea desăvârşită a trupului Său omenesc, adică ridicarea Lui supremă la starea de „mediu transparent al iubirii infinite a lui Dumnezeu“ - după cum spune părintele Dumitru Stăniloae. Omul este ridicat la cinstea supremă, în maximă apropiere şi comuniune desăvârşită cu Creatorul său, în chiar intimitatea existenţei divine a Preasfintei Treimi. Astfel, se vede că înălţarea omului în slava divină a fost scopul coborârii sau al Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Într-o predică la sărbătoarea Înălţării Domnului, Sfântul Grigorie Palama arată că Hristos „S-a înălţat în slavă şi a intrat în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână şi a şezut de-a dreapta măririi în ceruri, pe acelaşi tron al dumnezeirii, pentru ca de-aceeaşi dumnezeire să facă (părtaşă, n.n.) firea noastră cu care S-a amestecat (unit, n.n.)“. Aşadar, Înălţarea lui Hristos întru slavă înseamnă îndumnezeirea şi preaslăvirea omului în iubirea veşnică a lui Dumnezeu.

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înălţarea Domnului la cer - slava omului îndumnezeit.
 Vizualizări articol: 773 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Înălţarea Domnului la cer - slava omului îndumnezeit5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei