Ce înseamnă iubirea aproapelui

Un om bogat voia să meargă la Ierusalim, să se închine la locurile sfinte și a luat cu el, ca tovarăș de drum, un om sărac ce nu avea bani să ajungă acolo, dar dorea și el să ajungă pe urmele Mântuitorului.
Când se făcea seară, omul cel bogat poposea la oameni avuți, iar săracul găzduia la cei nevoiași, bolnavi și necăjiți pe care îi ajuta cum putea. De multe ori întârzia și îl reținea din drum pe cel bogat pentru a-i ajuta pe cei în necazuri și suferințe.
O dată săracul pregătea o înmormântare, dar cel bogat nu l-a mai așteptat, ci a mers singur la Ierusalim ca să nu piardă sărbătoarea Învierii Domnului și să-și oprească locul din frunte la slujba de Paști, ca un om bogat ce era.
La Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, cel bogat l-a văzut chiar lângă Arhiereu pe consăteanul său cel sărac și s-a supărat și l-a mustrat pentru obrăznicia lui de a sta chiar lângă Arhiereu. Dar cel sărac s-a jurat că el nu a mai ajuns la Ierusalim, căci a întârziat ajutându-i pe cei nevoiași.
Atunci și-a dat bogatul seama că mai răsplătit a fost cel sărac pentru dragostea lui și ajutorul pe care l-a dat aproapelui său, decât el care a participat, fără folos însă, la slujba Învierii, la Ierusalim.

Când noi credem că întâietatea noastră în fața lui Dumnezeu constă în lucruri de suprafață și lipsite de adâncul iubirii de aproapele, ne înșelăm și ne furăm pe noi înșine!

Zgârciţii între ei

Un zgârcit s-a dus în vizită la un alt zgârcit. A luat cu el un pește decupat din hârtie și o ceașcă plină cu apă în loc de ceai.
Cel de-al doilea zgârcit nu era acasă, așa că l-a întâmpinat nevasta lui. A luat darurile, a mulțumit și l-a invitat să se așeze. Apoi a chemat slujnica să aducă o ceașcă de ceai goală și l-a poftit să bea ceaiul. A mai făcut cu mâinile un semn în formă de cerc și l-a poftit să mănânce plăcinte.
După ce a băut ceaiul și a mâncat plăcinta, zgârcitul și-a luat rămas bun și a plecat.
Nu mult după aceea s-a întors stăpânul acasă. După ce a ascultat cele povestite de nevastă, omul a spus: ”De ce a trebuit să-i dai o plăcintă întreagă? Puteai să scapi de el numai cu o jumătate!”

Lecţia Mânzului

La poalele unui munte trăiau o iapă cu mânzul ei, care se ținea tot timpul pe urmele ei.
Într-o zi, iapa i-a spus mânzului.
- Dragul meu, acum ești destul de mare, poți să faci ceva pentru mine?
Desigur, mi-ar plăcea foarte mult!
Iapa a zâmbit și a spus fericită.
- Ce mânz drăguț ești! Atunci ia sacul ăsta de grâu și du-l la moară. Și i-a pus sacul de grâu în spate.
Mânzului nu i s-a părut greu, dar i-a zis mamei lui:
- Vii și tu cu mine?
- Atunci de ce ți-aș mai fi cerut ție să duci sacul, dacă trebuie să merg cu tine? A zis ea. Pleacă mai repede și să te întorci devreme, să luăm cina împreună.
Și mânzul a plecat singur la moară.
Ca să ajungă la moară, trebuia să treacă printr-un râu. Ajungând la malul râului s-a speriat de apă.
- Să trec sau să n-o trec? Mama nu este lângă mine, ce ar trebui să fac? și-a zis mânzul, dorind ca mama să fi fost lângă el.
Dar nici urmă de mama. A văzut numai un bivol care păștea iarbă pe malul apei. Mânzul s-a apropiat de el și l-a întreba:
- Unchiule bivol, poți să-mi spui dacă pot sau nu să trec apa?
- Apa nu e adâncă, i-a răspuns bivolul. Nu ajunge nici până la genunchii mei, cum să nu poți s-o treci?
Auzind mânzul, a fugit la râu.
- Hei, așteaptă puțin! s-a auzit o voce.
- Cine este? s-a mirat mânzul.
S-a oprit și când s-a uitat a văzut o ververiță.
Veverița stătea pe creanga unui copac și, dând din coada-i stufoasă, i-a zis.
- Nu te lua după vorbele bivolului! Apa este foarte adâncă și o să te îneci.
- De unde știi tu că apa este adâncă? A întrebat-o mânzul.
- Dacă nu e adâncă, atunci cum de s-a înecat ieri prietena mea când a vrut s-o treacă? Nu te lua după vorbele bivolului.
- Până la urmă râul este adânc sau nu? S-a întrebat mânzul nedumerit.
Mai bine mă duc să o întreb pe mama.
- Gata, te-ai și întors?
- Râul este prea adânc nu pot să-l trec.
- Cum să fie adânc? a zis iapa. Unchiul măgar l-a trecut de nu știu câte ori cu legătura de lemne în spate. El a spus că apa-i ajunge numai până la burtă, nu-i deloc adâncă.
- Așa mi-a spus și mie unchiul bivol, că apa nu ajunge decât până la genunchii lui.
- Atunci de ce n-ai trecut râul;
- Dar…veverița mi-a spus că apa-i foarte adâncă și că ieri s-a înecat prietena ei când a vrut să o treacă.
- Dar nu te-ai gândit bine la ce au vrut să spună ei?
- M-am gândit puțin, dar nu știu cine are dreptate.
Râzând, mama i-a spus:
- Ia gândește-te cât de mare este bivolul și cât de mică este veverița!…
- Am înțeles, a zis mânzul și a luat-o la fugă spre râu. Când să-l treacă, a constatat că apa nu era nici cum spusese bivolul, nici cum spusese veverița. De abia îi ajungea până la genunchi.

(sursa: http://romanidiaspora.blogspot.com)