Muntele Sfânt al ortodocşilor

În tradiţia noastră ortodoxă, Sfântul Munte Athos are o poziţie cu totul specială, pentru că aici, deşi nu pătrunde duhul lumii, întreaga lume este permanent în rugăciunea călugărilor. Dăruirea şi jertfelnicia manifestată şi prin renunţarea la cele trecătoare îi ajută pe monahi să se poată ruga mai intens şi continuu pentru toată făptura.

Lumea nu este absentă din spaţiul athonit, aşa precum spaţiul athonit nu lipseşte din conştiinţa întregii creştinătăţi prin menirea pe care o are, de a fi scară între pământ şi cer. Sfântul Munte Athos a devenit în decursul istoriei, de la începuturile sale, casă pentru multe neamuri, care au rodit fii spre slava lui Dumnezeu. Sincretismul etnic al monahilor athoniţi este înduhovnicit de voturile călugăriei, care îi aşază pe toţi, dincolo de diferenţele culturale, etnice, intelectuale sau voliţionale, într-o smerită simfonie spirituală, într-o armonioasă familie duhovnicească ce se roagă permanent pentru neamurile din care provin, pentru obştea în care au intrat şi pentru toţi cei aflaţi în căutare de sine.

Muntele Athos a intrat în conştiinţa multor creştini ca loc al însingurării. Nu este vorba de ceva similar schimniciilor skitice sau nitrice din Egipt, însă armonia dintre mare şi munte i-a îndemnat pe doritorii de linişte să îşi caute şi aici mai profund sinele şi, implicit, comuniunea cu cei mai de aproape sau mai de departe. De aceea Muntele Sfânt al ortodocşilor rămâne modelul vieţuirii smerite şi liniştitoare în această lume angoasată în care trăim, unde individualismul şi iubirea egoistă sunt copleşite de comuniunea iubirii în Hristos Domnul. Fiecare mănăstire adăposteşte sub streaşina ei istorie şi împlinire, zbucium şi fericire, pregustare şi trăire a veşniciei, încă de aici, din această lume. Sfântul Munte Athos este pentru întreaga creştinătate reper, călăuză şi lumină spre păstrarea valorilor eterne.

Pelerinii care poposesc în acest topos al Ortodoxiei beneficiază de o prospeţime duhovnicească, în care fiecare zi e un nou început, în care grijile şi problemele cotidiene se aşază sub fireasca purtare de grijă a lui Dumnezeu. Unii dintre cei care trec graniţele acestui loc doresc să cunoască cât mai multe despre Ortodoxie, alţii sunt atraşi de fascinaţia muntelui şi a priveliştilor rupte de modernitate, cei mai mulţi însă caută sfat şi cuvânt bun, caută rugăciune şi model, pentru că pedagogia duhovnicească nu se cuantifică în anii de şcoală, ci în rugăciune şi binecuvântare, obţinute în fiecare clipă a vieţii.

Deşi este un loc al diversităţilor naţionale, spaţiu al unităţii ortodoxe într-o mulţime de expresii culturale şi lingvistice, Sfântul Munte Athos se păstrează ca reper identitar pentru foarte multe din naţiunile ortodoxe care au închinat acestui loc parte din fiinţa lor. Pentru noi, românii, cercetarea sfintelor mănăstiri athonite se poate transforma într-o veritabilă filă de istorie şi spiritualitate, în comuniunea de rugăciune şi recunoştinţă cu românii isihaşti din toate timpurile care s-au nevoit aici şi cu evlavioşii noştri înaintaşi, voievozi, ierarhi şi alţi binefăcători care prin daniile şi ctitoriile lor au păstrat aprinsă făclia Muntelui Athos în vremurile grele de odinioară.

Despre istoria, spiritualitatea, pelerinajele şi trăirile Athosului s-au scris multe lucrări, cele mai multe împărtăşind experienţele profunde ale celor care au dobândit un nou sens al vieţii prin întâlnirea cu Athosul. Fie ca liniştea şi bucuria duhovnicească din „Grădina Maicii Domnului“, cum este numit Sfântul Munte Athos, să se reverse în sufletele celor care vor parcurge, prin lectură sau aievea, ca pelerini, cărările nevoinţelor şi luminilor athonite.

(† Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, sursa: Ziarul Lumina)