Calendarul popular al lunii februarie

Făurar, denumirea populară a lunii februarie, era dedicată meşterilor făurari, lucrători ai fierului care pregăteau uneltele, le ascuţeau sau confecţionau cuţitele plugurilor. În această lună se încheiau şezătorile, precum şi distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă. Peisajul spiritual al satului românesc, dependent de cel economic, cuprindea în această lună un număr mare de sărbători cu dată fixă, dar şi cu dată mobilă.

Haralambie (Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie) este sfântul mucenic celebrat la 10 februarie, făcător de minuni în Calendarul creştin şi patron al bolilor în Calendarul popular. Această sărbătoare se ţine pentru apărare de ciumă şi alte boli, pentru protecţia casei, a culturilor şi a animalelor. În această zi, se dau pomană colivă, pâine, lumânări , iar la biserică se sfinţesc colaci şi grâu care împreună cu agheasma vor proteja animalele, păsările, culturile şi pomii fructiferi.

Vlasie (Sf. Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul, protector al gospodăriei) este sfântul mucenic, protector al păsărilor de pădure şi al femeilor gravide, fiind celebrat în Calendarul popular la 11 februarie.
La Vlasie, se credea că se întorc păsările migratoare sau că atunci li se deschide ciocul şi încep a cânta. Sărbătoarea era respectată de agricultori pentru a feri holdele de stricăciunile aduse de păsări, precum şi de femeile gravide , pentru a nu naşte copii cu malformaţi.

Dragobete este patronul autohton al dragostei şi al bunei dispoziţii, celebrat în data de 24 februarie. În unele tradiţii, el este considerat Cap de Primăvară, Cap de Vară, fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică.
La Dragobete, păsările migratoare se strâng în stoluri, ciripesc, împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Fetele şi feciorii obişnuiau să iasă la pădure pentru a culege flori de primăvară, iar fetele se întorceau alergând, urmărite fiind de tinerii cărora le erau dragi.
Există câteva rituri şi credinţe care însoţesc această sărbătoare. Astfel, de Dragobete nu se sacrifică nici un animal, femeile căsătorite trebuie să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul, fetele strâng zăpada şi păstrează această apă pentru a o folosi în rituri de dragoste şi pentru frumuseţe.

(Bibliografie: Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997; Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, ed. Paideie, Bucureşti 2001. Cozmina Glonţa, referent specialitate C. J. C. P. C. T. "Cindrelul-Junii" Sibiu)