40 de ani de la trecerea în veşnicie a Episcopului Irineu Crăciunaş-Suceveanul

Situaţia Bisericii Ortodoxe Române în perioada regimului totalitar comunist (1948-1989) a fost una de îngrădire în spaţiul sacru liturgic şi suprimare a oricărei voinţe de manifestare în afara locaşului de cult. Măsurile luate de agenţii sovietici din România împreună cu conducătorii comunişti ai ţării au făcut ca ele să creeze frică şi panică în societatea românească şi în rândul clerului şi credincioşilor ortodocşi.

1.     Laicizarea învăţământului prin excluderea orei de religie din sistemul educaţional public (închiderea şcolilor confesionale, scoaterea icoanelor din sălile de clasă ş.a.) prin Decretul 1383 din 2 august 1948;

2.     Deposedarea Bisericii de bunurile patrimoniale: sesiile mitropolitane, episcopale, parohiale, mănăstireşti; confiscarea clădirilor, utilajelor agricole din proprietatea Bisericii – martie 1949;

3.     Decretul dur din 1959 – sunt doar câteva măsuri „democratice” ale statului comunist ateu.

Cu toată strădania statului numărul de mânăstiri şi monahi a crescut în perioada 1948-1958, comparativ cu perioada 1941-1948, dar şi nivelul de pregătire al monahilor s-a ridicat, şi asta prin grija înţeleaptă a patriarhului Iustinian. Într-o notă informativă a Securităţii găsim uimirea şi indignarea că sunt mult mai mulţi monahi care sunt în şcolile seminariale şi în Institutul teologic din Bucureşti, şi că printre ei se găsesc şi cinci călugări magistranzi (care urmau cursurile doctorale).

Unul dintre monahii care urma cursurile de magisteriu de la Institutul Teologic din Bucureşti era ierodiaconul Irineu Crăciunaş (1928-1973), care sub îndrumarea Pr. prof. Orest Bucevschi aprofunda teologia ortodoxă şi se pregătea pentru lucrarea de doctorat. Astfel, în anul 1956 în revista Studii Teologice, numărul 3-4 îi este publicată tânărului monah lucrarea de disertaţie „Rolul voinţei în viaţa morală”, lucrare ce se prezintă ca un crez al monahului, dar şi al trăitorului autentic ortodox.

În plină perioadă de comunizare a ţării, anul 1956 este unul al unor revolte ale tinerilor studenţi din lagărul comunist (Polonia, Ungaria) cu ecou şi în rândul studenţilor  din centrele universitare ale ţării noastre, revolte ce s-au soldat cu arestări, exmatriculări, condamnări ale tinerilor studenţi. Dovadă că tinerii nu îmbrăţişau comunismul ci îşi doreau libertatea. Tânărul magistrand Irineu Crăciunaş prin studiul publicat arată adevărata libertate, cea a creştinului bazată pe dragoste: „De aici necesitatea că tot ceea ce se propovăduieşte şi se scrie în creştinism, să fie însufleţit de focul sfânt al simţirii şi al dragostei care aprinde. Căci numai ceea ce porneşte din inimă ajunge la inimă, pe unde trece drumul spre voinţa omului.”

Într-o ţară încarcerată şi deposedată de elita culturală şi spirituală, tânărul viitor ierarh crede că formarea unei voinţe bazată pe libertatea interioară „o are educaţia creştină din familie, când se pun bazele educaţiei copiilor, care sunt hotărâtoare pentru restul vieţii. Rol deosebit au şi Biserica, cultul, şcoala, mânăstirea...”. Aceasta este de fapt, poate şi rezistenţa acestui neam în faţa ateismului propovăduit în perioada amintită.  Presiunea la care era supusă Biserica în totalitatea ei avea să nască şi tineri care au trăit idealul creştin al urmării lui Hristos şi asumării unei vieţi spirituale înalte aşa cum ne-o prezintă eminentul ierodiacon la vremea aceea „O voinţă puternică necesită o viaţă interioară intensă, formată prin rugăciune, meditaţie, tăcere meditativă, cunoaştere de sine, spovedanie, sf. Împărtăşanie, atenţie, care duc la formarea unei convingeri şi concepţii creştine despre viaţă, la o credinţă puternică în Dumnezeu...”.

Născut într-un ţinut unde libertatea era un lucru firesc (Ţara Câmpulungului), ajunşi cu toţii într-o perioadă în care libertatea exterioară era restricţionată, ierodiaconul Irineu ca orice monah trăitor îşi găseşte libertatea în Hristos: „Căci cu cât voim mai cu putere, cu atât ne simţim mai liberi, cu atât voim mai liber. La această libertate se poate ajunge printr-o supunere şi conformare voluntară şi conştientă cu imperativul idealului creştin. Această conformare cu voinţa lui Dumnezeu, prin tăierea voinţei proprii, se accentuează mult în monahism.”

Din acest studiu transpare un lucru hotărât, că la 27 de ani, tinereţea îşi doreşte o libertate deasupra unor politruci efemeri: „ De aceea noi nu posedăm libertatea, ci suntem capabili de a deveni liberi; o avem numai dacă ne-o câştigăm, ne-o cucerim, dacă voim şi când voim. Alegând mereu binele, libertatea nu numai că se restrânge în acţiunea sa, ci din contră ea creşte apropiindu-se cu fiecare pas de libertatea morală, proprie oamenilor virtuoşi, care au libertatea în Hristos (Efeseni 4, 32).”

Lecturând şi aprofundând acest studiu,  apoi privind la chipul blând şi bun al ieromonahului devenit episcop vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (1969-1973) parcă îi vezi deschis sufletul curat şi aşezat frumos şi ordonat în aceste rânduri bine susţinute şi documentate din Sfânta Scriptură sau Sfinţii Părinţi ai Bisericii; oglindă a unei vieţi dedicate libertăţii, dragostei şi adevărului, unei vieţi scurte închinate monahismului ortodox şi Bisericii româneşti, contribuind alături de mari ierarhi, preoţi, profesori, intelectuali sau simpli  credincioşi la rezistenţa împotriva sovietizării unei ţări întregi, a unui fiu de ţărani liberi din Sadova Bucovinei, ce i-a reprezentat în chip îngeresc la Proscomidiarul şi Altarul Bisericii străbune, însumând în rugăciunile sale pe toţi ai lui din veacul prezent şi viitor.

S-a străduit să fie în Duhul lui Dumnezeu: „ Căci unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea”(II Cor. 3,17), pentru că: „ Mântuire şi fericirea omului sunt în propriile mâini. Ele nu depind de loc, ci de propria voinţă.”10

Nostalgia edenică din privirea lui ne face să credem că a fost deasupra vremurilor pe care le-a trăit şi le-a sfinţit cu harul arhieresc primit de la Hristos, „Arhiereul cel veşnic”, nădăjduind că libertatea a aflat-o din plin în locul cel fără de răutate, invidie şi egoism, iar mântuirea şi fericirea şi-a câştigat-o prin împlinirea poruncilor din Evanghelia lui Hristos Iisus.

De Sfântul Macarie Egipteanul (19 ianuarie) noi, cei de aici din Sadova Bucovinei ne amintim şi îi facem pomenirea celui care a plecat de pe aceste meleaguri cu oameni credincioşi, harnici şi păstrători ai valorilor şi credinţei creştine.

40 de ani sunt o clipă în veşnicia luminată a Preasfintei Treimi.

(Autor: pr. Simion MÂNDRILĂ, parohul parohiei "Sfântul Nicolae" - Sadova II, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc)