Biserica Sf. Nicolae din curtea Spitalului Vechi Suceava, unde se află şi fragmente din moaştele Sf. Nicolae, îşi sărbătoreşte mâine, 6 decembrie, primul hram al bisericii. Astăzi, în ajunul sărbătorii de Moş Nicolae, slujba de priveghere va începe la ora 16:30 şi va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi. Tot astăzi, se va citi Paraclisul Maicii Domnului şi se va oficia Sf. Litie.
Program liturgic, în ziua de hram: 7:00 – 13:00
Mâine, 6 decembrie, în ziua Sfântului Nicolae, la ora 7:00, va începe slujba Utreniei, urmată de citirea acatistului Sf. Nicolae, slujba de sfinţirea a apei – Agheasma, urmate de Sfânta Liturghie, oficiată de mai mulţi preoţi. După Sfânta Liturghie, în jurul orei 12.00, este programată o procesiune în curtea bisericii, cu sfintele moaşte, dar şi cu Icoana Sf. Nicolae, adusă de la Mănăstirea Neamţ – schitul Pocrov (icoană foarte veche provenind din Rusia), care va sta în biserica suceveană până duminică, 9 decembrie.
Racle cu sfinte moaşte
Ducă cum ne-a spus părintele Constantin Diaconaşu, în biserica Sf. Nicolae din curtea Spitalului Vechi Suceava se află moaşte (fragmente) a 75 de sfinţi. În luna mai a acestui an, Mitropolitul Lazăr al Crimeei a donat bisericii sucevene un fragment din Moaştele Sf. Luca, numit şi doctor „fără de arginţi”. La intrarea în biserică, credincioşii sunt întâmpinaţi de chipul Sf. Nicolae, realizat din mozaic. În această binecuvântată biserică se mai află şi Icoana Maicii Domnului - Făcătoare de Minuni. Acest lăcaş de închinăciune, prin poziţia pe care o are, în curtea unui spital, reprezintă un loc de alinare pentru cei aflaţi în suferinţă, dar şi o speranţă de vindecare.