Zeci de credincioşi au participat ieri la procesiunea din curtea Spitalului Vechi Suceava, de sărbătoarea Sf. Nectarie, când Biserica „Sf. Nicolae” îşi serbează cel de-al treilea hram. Un sobor impresionant de preoţi a purtat pe umeri racla mare cu fragmente de moaşte ale mai multor sfinţi, dar şi racle mai mici în care se află fragmente de moaşte, printre care şi cele ale Sf. Nectarie, aduse la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava, de o delegaţie din Grecia, anul trecut. Pentru prima dată, la procesiunea ce a avut loc ieri, a fost scoasă din biserică şi purtată pe braţe de preoţi Icoana Maicii Domnului - Făcătoare de minuni, dar şi mai mulţi prapori cu chipuri de sfinţi, duse în procesiune de bărbaţi.
“Sfântul Ierarh Nectarie este al treilea ocrotitor al bisericii noastre”
Credincioşii au participat mai întâi la programul liturgic început ieri, la ora 7:00, cu Utrenia, urmată de Acatistul Sf. Nectarie, Slujba Aghiazmei şi Sfânta Liturghie. Înainte de ora 13:00, au ieşit din biserică purtând în mâini lumânări aprinse şi au mers în procesiune, în urma soborului de preoţi, din care a făcut parte şi părintele Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava.
„Sfântul Ierarh Nectarie este al treilea ocrotitor al bisericii noastre, după ce, acum un an, un fragment din cinstitele lui moaşte au ajuns la Suceava. La finalul slujbelor dedicate hramului, credincioşii au primit pachete cu alimente. Mulţumim tuturor preoţilor care au participat la sărbătoarea bisericii noastre, precum şi tuturor credincioşilor care au evlavie la Sfântul Ierarh Nectarie, cel care mijloceşte înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru cei care îi cer ajutorul”, a spus părintele Constantin Diaconaşu. Ieri, după procesiune, de la ora 15:00, soborul de preoţi a săvârşit Taina Sf. Maslu şi rugăciuni de dezlegare pentru cei bolnavi. Aseară, la ora 18:00, s-a săvârşit slujba Vecerniei şi s-a citit Paraclisul Maicii Domnului.