Vremea săvârşirii parastaselor

Dar când trebuie să se săvârşească parastasele? în “învăţătura celor doisprezece Apostoli” se spune că trebuie să săvârşim parastasele la a treia zi, la a noua, la a patruzecea şi la un an. Sfântul Isidor Felusiotul spune că se săvârşesc la a treia zi în amintirea învierii celei de a treia zi a Domnului; la a noua zi după numărul puterilor îngereşti; la a patruzecea zi potrivit obiceiului din Vechiul Testament, deoarece şi iudeii, atunci când a murit Moise l-au plâns patruzeci de zile.

Despre parastasele anuale, face referire Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul pe care 1-a rostit la înmormântarea fratelui său Chesarie: “Pe unele le-am dat şi pe altele le vom da prin cinstirile şi pomenirile ce le oferim anual”.

Simbolism

Sfântul Simeon al Tesalonicului, în pomenirile la trei zile şi nouă zile, vede alt simbolism. Pomenirea la trei zile se săvârşeşte pentru cel adormit, deoarece omul şi-a luat fiinţa prin Sfânta Treime şi deoarece, mutându-se, trebuie să se preschimbe şi să se arate în vechea lui frumuseţe în care a fost îmbrăcat înainte de călcarea poruncii sau poate în una şi mai frumoasă. Cea de la nouă zile, pentru ca duhul acestuia, fără de trup fiind, să se împreuneze cu sfintele duhuri şi cu îngerii în ceata lor, fiind asemenea lor după fire. Iar la patruzeci de zile se face pentru înălţarea Mântuitorului, care s-a săvârşit în această zi după înviere, ca şi El înviind atunci să se înalte… şi să întâmpine pe Judecătorul… Iar parastasele anuale propovăduiesc iarăşi pe Sfânta Treime şi se săvârşesc pentru cel adormit spre slava Ei, deoarece omul şi-a luat fiinţa de la Sfânta Treime şi iarăşi dezlegat de trup tot spre Ea trebuie să se îndrepte… Sau pentru a dovedi că este nemuritor după suflet şi că iarăşi se va înnoi atunci când Ziditorul va voi să-i în vieze trupul său…”.

Când ne rugăm pentru cei adormiţi

În “Mărturisirea de credinţă” a lui Mitrofan Critopulos se arată, aşa cum am spus mai sus: “Ne rugăm pentru cei adormiţi, pomenind pe Fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douăzecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la şase luni şi, în sfârşit la un an; şi de câte ori rudele celui ce a plecat vor să facă aceasta, nu sunt împiedicate. Dar şi în fiecare sâmbătă din tot timpul anului se fac rugăciuni de către Biserică, pentru toti cei adormiţi întru credinţă. Şi aceasta se face în toate bisericile. Şi ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie, totdeauna se pomenesc şi aceştia”.

În afară de acestea Biserica noastră mai are două Sâmbete ale morţilor, în care se pomenesc toţi drepţii din Legea Veche şi creştinii din toate vremurile.

Rânduieli

Prima Sâmbătă a morţilor, Sfinţii Părinţi au rânduit-o înaintea Duminicii înfricoşatei Judecăţi (a lăsatului sec de carne). în această zi Biserica săvârşeşte parastase pentru fiii ei care au murit în pământ străin, în mare sau în pustie. Deoarece pentru aceştia nu s-au făcut parastase şi au fost lipsiţi de foloasele lor, dumnezeieştii Părinţi, mişcaţi de iubirea de oameni au rânduit să se săvârşească parastase pentru toti cei adormiţi, ca să fie cuprinşi şi cei cărora nu li s-au făcut parastase. Dar pentru care pricină Sfinţii Părinţi au ales această Sâmbătă? Deoarece au rânduit în următoarea zi pomenirea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, au găsit că este potrivit să fie pomenite şi sufletele ca prin aceasta să-L roage pe înfricoşătorul Judecător să folosească obişnuita milostivire şi să le aşeze în odihna pe care le-a făgăduit-o.

Dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc

A doua Sâmbătă a morţilor este rânduită de Biserica noastră la nouă zile după înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică în Sâmbăta dinaintea Cincizecimii. La acest parastas Biserica noastră pomeneşte pe toţi drept credincioşii adormiţi de la Adam până astăzi. Ea se roagă pentru aceştia şi cere de la Hristos, Care S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui, să-i învrednicească ca în ceasul judecăţii să dea răspuns bun Celui Care va judeca tot pământul, să fie aşezaţi de-a dreapta Lui, în bucurie, în partea drepţilor şi în ceata luminoasă a sfinţilor şi să se facă vrednici moştenitori ai împărăţiei Lui. Dar Biserica nu se roagă numai pentru creştini, deoarece de la Adam până la Hristos n-a fost nici un creştin, ci se roagă pentru toţi oamenii.

În aceasta poate vedea oricine dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc.

Materiile necesare pentru săvârşirea parastasului

Lucrurile cele mai necesare pentru săvârşirea unui parastas sunt: prescura, vinul, tămâia, untdelemnul şi lumânările, pe care credincioşii întotdeauna le-au adus pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Şi toate acestea se aduc, deoarece rânduiala parastasului este strâns legată de Sfânta Liturghie. Slujba parastasului nu este numai o lucrare a oamenilor, ci mai ales a lui Hristos, căci de la El vom cere ajutor şi acest ajutor ni-1 poate oferi numai prin Sfânta Liturghie. Şi celelalte trebuie să se facă, dar ele nu sunt parastas, ci doar o un trisaghion, o rugăciune pentru odihna sufletului celui plecat dintre noi.

De aceea aducem la biserică prescura, vinul şi pomelnicul cu numele celor pentru care sunt aduse aceste daruri.

Asupra acestui fel de pomenire insistă în mod deosebit Sfântul Simeon al Tesalonicului, accentuând marele folos pe care-l dobândeşte sufletul din săvârşirea Sfintei Liturghii. “A treia zi” (După adormirea celui pomenit.), – spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, “se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu. Dar ce simbolizează aceste roade? Ele arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul, iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”.

Tradiţia colivelor, încă de la mijlocul secolului al IV-lea

Acestea le spune Sfântul Simeon al Tesalonicului referitor la colivă şi la celelalte care se folosesc pentru parastas, arătând totodată şi simbolismul lor.

 Această tradiţie a colivelor se găseşte încă de la mijlocul secolului al IV-lea. Până atunci se aduceau la sfintele parastase pâine şi vin cu măsline, cu brânză sau cu orez.

Cei care primeau această milostenie rosteau: “fericită să le fie pomenirea” şi de aceea se numeau “fericiţi”.

Rămăşiţe ale acestor manifestări sunt şi colăceii de astăzi pe care rudele celui adormit îi împart după parastas.

 (fragment din Parastasele şi folosul lor – Ierom. Benedict AGHIORITUL, Sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro)