Numai cei care se vor spovedi cu pocăinţă şi sinceritate pot scăpa de înşelare

De multe ori citim în Vieţile Sfinţilor despre înşelări şi apariţii ale diavolului, care ia chip de înger sau de sfânt, sau chiar chipul lui Hristos. Din păcate, în zilele noastre întâlnim tot mai mulţi oameni care susţin că L-au văzut pe Mântuitorul, pe Maica Domnului sau pe unul din Sfinţii la care ei au evlavie. Dar nu cumva să le spui că ceea ce au văzut a fost înşelare diavolească, căci imediat devin agitaţi şi irascibili şi nu acceptă ceea ce le zici. Dacă vrei să ajuţi un asemenea om, nu vei reuşi decât într-un singur mod: convinge-l să meargă cu tine la biserică şi roagă-l să povestească totul preotului sub epitrahil.

La spovedanie

În următoarele rânduri, vreau să vă relatez un caz din cele pe care le-am întâlnit ca preot. În postul Crăciunului din anul 2009, în timp ce spovedeam, în biserică a intrat o tânără care s-a aşezat în genunchi şi a început să plângă. După ce am terminat de spovedit, am întrebat-o dacă vrea şi ea să se spovedească. Atunci mi-a spus că nu are nevoie să se spovedească pentru că este „mireasa lui Hristos” şi nu are păcate, dar dacă vreau şi am timp, ar vrea să stea de vorbă cu mine, ca să-mi povestească experienţele ei trăite în duh. Eu am fost de acord, dar cu o singură condiţie: să-mi povestească totul sub epitrahil. Şi, pentru ca s-o înţeleg mai bine, i-am sugerat ca mai întâi să facă o spovedanie din copilărie. Ea a fost de acord. Mai întâi am întrebat-o, după Pravilă, despre toate păcatele din copilărie, apoi ea mi-a povestit toate vedeniile şi experienţele sale trăite în duh. Era foarte limpede că era căzută într-o mare înşelare diavolească. La un moment dat i s-a arătat Hristos – aşa credea ea – şi i-a spus că a ales-o să-I fie mireasă, datorită curăţiei şi credinţei pe care o are. I-a mai spus că, prin ea, El vrea să vestească oamenilor pedepsele care vor veni peste pământ. Mesajele le primea prin aşa-zişi îngeri, arhangheli şi sfinţi, care insistau ca ea să vestească oamenilor acele pedepse ce, chipurile, aveau să vină. De multe ori a apărut şi la anumite emisiuni televizate.

Rătăcirea

După ce am ascultat-o o vreme, am întrebat-o dacă îşi face Sfânta Cruce şi dacă se poate ruga când vin acele duhuri. Atunci mi-a spus că de când i s-a arătat prima dată „Hristos”, nu s-a mai rugat şi nici Cruce nu şi-a mai făcut, deoarece acela i-a spus că nu mai este nevoie, pentru că el – „Hristos” – sălăşluieşte în ea. Auzind acestea, i-am spus pe faţă că a fost înşelată de diavol. I-am atras atenţia spunându-i cât de grav este ceea ce a pătimit şi am avertizat-o că nu va scăpa uşor de duhurile rele, dacă nu va face pocăinţă şi ascultare de duhovnic.

Îndată după ce s-a spovedit, şi-a pierdut memoria. Nu mai ştia nici cum o cheamă şi nici cum să mai ajungă acasă. Toată ziua a rătăcit prin oraş şi abia spre seară a reuşit să ajungă acasă, unde o aşteptau părinţii ei îngrijoraţi. Dar nici pe aceştia nu i-a recunoscut şi a început să ţipe şi să urle, întrebându-i ce se întâmplă cu ea. Părinţii, speriindu-se, au chemat salvarea şi au dus-o la Spitalul 9 din Bucureşti. După ce au examinat-o, medicii au trimis-o acasă, spunând că în câteva zile îşi va reveni – lucru care încă nu s-a întâmplat, deşi au trecut şapte luni de atunci.

Când m-am reîntâlnit cu ea şi mi-a povestit prin ce trece, mi-am dat seama de ce nu se vindecase. Nu a putut accepta faptul că fusese înşelată de diavol. N-a crezut ceea ce i-am spus, n-a făcut pocăinţă, nu s-a rugat şi nu a vrut să facă semnul Sfintei Cruci; pentru aceea s-a şi îndrăcit. Dar s-a petrecut totuşi un lucru bun cu ea: n-a mai văzut acele duhuri rele. Însă era foarte supărată şi mă ruga mereu s-o dezleg ca să poată vedea din nou acele duhuri cu care se împreunase şi urma – spunea ea – să aibă un copil.

Gândiţi-vă unde ar fi ajuns, dacă Dumnezeu n-ar fi trimis-o în acea zi la biserică! Ar fi putut să fie deja moartă, pentru că, înainte ca ea să vină la spovedanie, diavolul îi dăduse întâlnire undeva în Bucureşti, într-un loc foarte ciudat, unde s-a şi dus, numai că diavolul n-a mai venit…

(Pr. Constantin M., Bucureşti, Material apărut în nr. 18 al revistei Familia Ortodoxa)