Lucrarea lui Dumnezeu prin sfintele Icoane

Că icoanele Bisericii noastre Ortodoxe sunt adevărate icoane, înţelegem şi din următoarele: în localitatea Lourdes, Franţa, în anul 1860, Maica Domnului se arată tinerei Bernadette. După acest eveniment, tânăra a îmbrăţişat viaţa monahală. Lume multă venea să o vadă şi o întreba: “Cu cine semăna Maica Domnului, pe care o văzuse, cum arăta?”. Persoane evlavioase îi trimiteau tot felul de statuete de la Saint Suplice, pe care ea le punea într-un dulap, spre uimirea stareţei: “Fiica mea, cum poţi s-o pui pe Sfânta Fecioară în dulap?!”. Tânăra i-a răspuns: “Pentru că nu e ea, maică”. Stareţa i-a scris episcopului, care i-a adus albume cu principalele imagini ale Preacuratei, cele de la Vatican. I-a arătat picturi de Rafael, Murillo etc., dar Bernadette dădea mereu din cap că “nu”. Răsfoind albumele la întâmplare, au dat peste icoana Fecioarei de la Cambrai. Bernadette s-a ridicat în picioare: “Ea este, Preasfinţite!”. Icoana era pictată ca orice icoană ortodoxă, în tradiţia bizantină.

“La câţiva ani doar după ce fusese văzută la Lourdes, de către Bernadette, continuă autorul, Sfânta Fecioară s-a arătat unui grup de patru copii la Pontmain, în Mayenne, Franţa, în 17 martie 1871.

Ori, lucru şi mai ciudat, la Pontmain, Sfânta Fecioară se arată ca o icoană, iar înrudirea sa cu icoanele… zis răsăritene în general (adică ortodoxe n. n.) a fost remarcată în mai multe rânduri. Iar această asemănare este cu atât mai uimitoare cu cât copiii par a nu fi avut nici un fel de influenţe de acest fel. Eugen (unul dintre cei patru copii cărora li s-a arătat Maica Domnului) spunea că nu văzuse niciodată icoane ortodoxe în copilăria sa, că nu era decât un biet ţărănel care nu avea habar nici măcar de existenţa vreunei ţări ortodoxe”. Abia după eveniment a făcut analogia (cu o icoană ortodoxă).

Într-adevăr, stareţul Barre, superiorul marelui Seminar din Laval (1887), a avut ideea să le arate copiilor icoana Sfintei Fecioare din Genazzano, icoană răsăriteană (ortodoxă) din sec. al XV-lea care, potrivit tradiţiei locale, a coborât în chip minunat din cer la 25 aprilie 1467 şi a rămas suspendată, fără nici un suport, pe peretele bisericii.

Atunci când unul dintre cei patru copii, Eugen, devine preot, îi spune stareţului Barre următoarele: “Doresc să vă spun cât am fost de impresionat de imaginea (icoana) pe care mi-aţi arătat-o. Nu-mi amintesc să mai fi văzut vreo fizionomie care să-mi evoce atât de bine amintirea de la 17 ianuarie 1871. În chipul acesta rotund, în blândeţea şi duioşia privirii se află ceea ce trebuie şi nu a fost încă aflat pentru a o înfăţişa pe Maica Domnului de la Pontmain”.

“Ceea ce nu era decât o presupunere, mărturiseşte stareţul Barre, a devenit pentru mine o certitudine, şi iată de ce: părintele Eugen, unul din cei patru, care au avut fericirea de a contempla, la Pontmain, în ziua de 17 ianuarie 1871 frumuseţea dumnezeiască a Născătoarei de Dumnezeu, mi-a scris acum câteva zile pentru a-mi mulţumi pentru că i-am trimis o notiţă cu privire la Maica Domnului “Povăţuitoarea” şi o fotografie a acestei icoane.

Este de crezut că Sfânta Fecioară nu s-a arătat la Pontmain sub o înfăţişare de împrumut, ci chiar cu trăsăturile sale adevărate…”.

(extrase din Învățătura Ortodoxă despre Icoane – I.P.S. Pimen Suceveanul)