Participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie

Liturghia şi celelalte slujbe săvârşite în Biserica Ortodoxă sunt împreună-lucrări între slujitorii altarelor şi credincioşi. Credincioşii nu vin să asiste la ceva, ci participă la rugăciune şi la lucrare. În Tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit sunt câteva precizări despre cum trebuie să stea credincioşii la slujbe şi cum trebuie să fie cântarea.

Mitropolitul Kalistos Ware de Diokleia spunea că specificul unei biserici ortodoxe este dat şi de lipsa băncilor. Credincioşii stau în picioare pentru că nu sunt simpli spectatori, ci participanţi la lucrarea care se săvârşeşte în altar. În bisericile ortodoxe nu sunt bănci, ci doar strănile aşezate pe margine. Strănile nu sunt neapărat locuri unde se stă jos, ci locuri unde monahii stăteau în picioare şi îşi sprijineau mâinile în timpul slujbelor de priveghere care uneori se întindeau pe durata unei nopţi. Părintele Ilie Cleopa spunea că în strană se pot aşeza numai credincioşii în vârstă care din slăbiciunea trupului nu pot sta în picioare, dar cei care pot, să nu stea jos în nici un chip în timpul slujbelor.

 

Strana şi toiagul monahilor

În bisericile mai vechi, scăunelul din strană nu era făcut niciodată pentru confort. El nu era mai lat de o palmă şi se putea ridica. Braţele strănii, la fel, nu erau făcute pentru a te sprijini atunci când stăteai jos, ci erau făcute mai înalte pentru ca monahii să-şi susţină mâinile în care aveau şiragul de metanii. Strănile erau făcute după modelul toiagelor monahilor. În Sfântul Munte Athos şi în alte lavre monahale ortodoxe din Răsărit, călugării nu se rugau la chilii în genunchi, ci în picioare, sprijiniţi în nişte toiage înalte care erau la capăt în forma literei T pentru sprijinirea mâinilor. Tipicul Sfântului Sava spune că dacă în timpul unei privegheri de toată noaptea monahul simte că este biruit de oboseală se poate odihni puţin, stând jos în strană. Tipicul adaugă însă că nu se cuvine în nici un chip fraţilor să stea jos în timpul citirii psalmilor, în timpul Polieleului şi când se cântă Mărimurile sărbătorii la Utrenie, la citirea Evangheliei, la Axionul Născătoarei de Dumnezeu şi la arătarea Sfintelor Taine, adică de la Vohodul cel Mare după Heruvic şi aşezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă până după împărtăşirea credincioşilor. Tipicul Sfântului Sava arată că în perioada Postului Mare la slujbă era un 'deşteptător', adică un monah rânduit de stareţ care veghea ca fraţii să nu adoarmă la rugăciune în strană. 'Pe oricare dintre fraţi dacă îl află dormind îl trezeşte pe el în linişte, iar el trezindu-se merge în mijloc şi face trei metanii cu genunchii până la pământ şi apoi către străni câte o metanie.' Toate aceste gesturi, statul în picioare, metania, au rolul de a crea o anumită stare duhovnicească în care rugăciunea să lucreze în sufletul credinciosului.

 

Strigarea este interzisă în cântarea bisericească

Acelaşi Tipic al Sfântului Sava spune cum trebuie să fie şi cântarea la sfintele slujbe şi mustră foarte aspru pe cei care ţipă. La capitolul 30, numit 'Despre modul cum nu trebuie să se ţipe la cântare', se spune: 'Strigarea cea fără orânduială a celor ce cântă nu se cade să fie primită în cântarea Bisericii. De asemenea şi cel care o cântă la biserică nu trebuie să fie primit. Să fie scos din dregătoria sa şi să nu mai cânte în biserică. Pentru că se cuvine să cântăm cu bună cucernicie şi frumoasă glăsuire şi să înălţăm Slavă Stăpânului tuturor şi Domnului ca şi din gurile inimii sale. Iar cei ce nu ascultă acestea, muncii celei veşnice sunt vinovaţi, ca unii ce nu se supun învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi ale Pravilelor'.

(sursa: Ziarul Lumina)