Urmarea lui Hristos, calea vieţii sfinte

"Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere."

Evanghelia rânduită a se citi în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci are ca temă urmarea lui Hristos.

Sufletul are nevoie de hrană, dar hrana lui este cuvântul lui Dumnezeu

Prima lucrare în urmarea lui Hristos sau în cultivarea comuniunii de viaţă cu El este lepădarea de sine. A doua este asumarea sau luarea crucii, iar a treia este împlinirea voii lui Hristos în viaţa omului.

Evanghelia spune că în această viaţă omul trebuie să caute în primul rând mântuirea sufletului. Foarte mulţi oameni se îngrijesc mai mult de trup, de îmbrăcăminte, de mâncăruri alese, de comoditatea unei locuinţe plăcute, pierzând mult timp cu grija pentru cele pământeşti. Puţini sunt însă cei care hrănesc şi îmbracă duhovniceşte sufletul lor cu sfinţenia. De aceea, este necesar să luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: "grija de trup să nu o faceţi spre pofte" (Romani 13, 14) şi să înţelegem că şi sufletul are nevoie de hrană, dar hrana lui este cuvântul lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4). Şi sufletul are nevoie să fie îmbrăcat, dar haina lui o alcătuiesc virtuţile dobândite prin pocăinţă, prin rugăciune şi săvârşirea binelui.

Preocuparea principală a omului trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului

Chemarea lui Hristos de a ne îngriji de suflet este chemarea la viaţă duhovnicească. De ce? Pentru că sensul ultim al existenţei este legătura omului cu Dumnezeu, hrănirea şi luminarea sufletului prin comuniunea cu Dumnezeu. Nimic din cele trecătoare nu este mai de preţ decât sufletul unui om, pentru că omul este persoană creată după chipul Persoanelor divine ale Sfintei Treimi veşnice. Toate lucrurile create sunt trecătoare, dar sufletul omului, deşi creat, este nemuritor, întrucât este creat după chipul lui Dumnezeu cel nemuritor. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: "…bune sunt toate cele făcute de Dumnezeu, ca, folosindu-ne bine de ele, să-i mulţumim lui Dumnezeu. Dar noi fiind slabi şi trupeşti la înţelegere, am ales mai mult cele materiale în loc de porunca iubirii şi, îngrijindu-ne de ele, ne războim cu oamenii. Se cuvine deci să punem iubirea de orice om mai presus decât cele văzute şi decât însuşi trupul. Căci ea este semnul iubirii de Dumnezeu, precum însuşi Domnul arată în Evanghelie: "Cel ce mă iubeşte pe Mine, zice, păzeşte poruncile Mele" (Ioan 14, 15). Iar care este porunca pe care păzind-o îl vom iubi pe El, auzi de la El când zice: "Aceasta este porunca Mea, ca să vă iubiţi unii pe alţii" (Ioan 15, 12). Vezi că iubirea întreolaltă întemeiază iubirea de Dumnezeu, care este plinirea a toată porunca lui Dumnezeu? De aceea porunceşte să nu se îngrijească de avuţii, ci să se lepede de toate ale lui, tot cel ce doreşte să-I fie ucenic" 6.

În concluzie, înţelegem că preocuparea principală a omului trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului, pentru eliberarea lui de păcate, pentru creşterea omului în virtuţi, în lumina iubirii lui Hristos. Această lucrare este una anevoioasă, dar necesară. Mântuitorul ne învaţă că omul care poartă crucea, lepădându-se de sine şi urmând Lui, primeşte bucuria învierii. Sunt oameni care încă din lumea aceasta gustă din bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu, care este bucuria şi slava Învierii lui Hristos. Astfel, drumul Crucii devine drumul Învierii şi al Împărăţiei cerurilor, iar răsplata ostenelilor este bucuria prezenţei lui Hristos Cel răstignit şi înviat în viaţa creştinului, arvuna fericirii şi a păcii veşnice, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin.

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fragment din predică)