Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

"Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea."

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face referire la cea mai importantă prefigurare a Sfintei Cruci în Vechiul Testament, şi anume înălţarea şarpelui pe un stâlp de către Moise în pustie, pentru a vindeca pe evrei de muşcăturile şerpilor veninoşi (cf. Numerii 21, 8-9).

În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament sunt multe locuri în care este prefigurată taina Crucii şi a izbăvirii neamului omenesc prin Pătimirile şi răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfânta Cruce este preînchipuită în Vechiul Testament în primul rând de "pomul vieţii", sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului, alături de "pomul cunoştinţei binelui şi răului" (cf. Facere 2, 9). Această legătură dintre Crucea Domnului şi pomul vieţii a fost evidenţiată în mod deosebit de imnografii Bisericii. Astfel, în cultul Bisericii Ortodoxe, Crucea este înţeleasă ca fiind chiar pomul vieţii situat în centrul lumii, pe Golgota sau "locul căpăţânii", unde se crede că era mormântul lui Adam, cel prin care a venit moartea în lume. Crucea reînnoieşte şi sfinţeşte întreaga creaţie, prin lucrarea mântuitoare a Celui ce S-a răstignit pe ea: "Lemn al vieţii cu adevărat cel sădit în locul căpăţânii, prin care a lucrat mântuirea Împăratul veacurilor, în mijlocul pământului înălţat fiind astăzi, sfinţeşte marginile lumii şi se înnoieşte Casa Învierii...". "Eu, cel ce am murit prin pom, te-am aflat pe tine pom de viaţă, purtătoare de Hristos, Crucea mea...". Precum primul pom, pomul vieţii, se afla în Rai, acum cel de-al doilea pom se află în raiul cel nou, care este Biserica lui Hristos: "Alt rai, ca şi cel de mai înainte, s-a cunoscut Biserica, având lemn purtător de viaţă Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire".

Sfinţii Părinţi au văzut o prefigurare a Crucii în Vechiul Testament şi în lemnele purtate în spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (cf. Facere 22, 2-12). Aceeaşi prefigurare a Crucii o au altarele şi jertfele de la templul iudaic. Referitor la această preînchipuire, precum şi la alte preînchipuiri ale Crucii în Vechiul Testament, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Pentru jertfa de pe Cruce, proorocii au fost trimişi mai dinainte, patriarhii au prezis, iar crucea a fost preînchipuită şi prin cuvânt, şi cu fapta. Junghierea lui Isaac ne-a arătat crucea (Facere 22, 1-14); de aceea şi spunea Domnul: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă slava Mea; şi a văzut-o şi s-a bucurat (Ioan 8, 56). Deci patriarhul s-a bucurat văzând icoana crucii, iar El a voit să fugă de cruce? Moise învingea pe Amalec atunci când arăta semnul crucii (Ieşire 17, 8-13). Şi poţi găsi în Vechiul Testament mii şi mii de fapte care preînchipuie crucea" .

Patriarhul Iacov binecuvântează pe cei doi nepoţi, Manase şi Efraim, în semnul crucii, prin încrucişarea mâinilor. Fiind bătrân şi orb, el a chemat pe Iosif cu cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim, ca să-i binecuvânteze (cf. Facere 48, 12-20). Iosif i-a aşezat cu faţa spre tatăl său, Iacov, pe Manase - ca cel întâi născut - în faţa mâinii drepte, iar pe Efraim la mâna stângă. Şi când i-a binecuvântat, Iacov a încrucişat mâinile, punând mâna dreaptă, în chip profetic, pe Efraim - cel din stânga -, deşi era cel mic, iar mâna stângă pe Manase.

(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)