Anunţăm cu regret încheierea ediţiei din acest an (a III-a) a Şcolii de vară pe care Asociaţia Mereu tineri a organizat-o, împreună cu Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, în parteneriat cu ANST ca şi cofinanţator şi cu câteva şcoli sucevene.
Apreciem că activitatea noastră a fost un succes. Participanţii s-au implicat în dezbateri şi au fost receptivi la subiectele prezentate, după cum am putut constata din chestionare şi din modul cum au folosit informaţiile oferite în prima parte a activităţilor (partea teoretică), pentru analiza în teren a obiectivelor propuse în a doua parte (excursia tematică).
Astfel, tinerii au putut identifica elemente de arhitectură bisericească specifice Maramureşului şi Moldovei. Conceptele evoluţioniste şi atee şi-au găsit ilustrarea în prezentarea prigoanei comuniste asupra Bisericii din Memorialul de la Sighetul Marmaţiei. Dacă în filmele vizionate am aflat despre ororile regimului totalitar din Basarabia: Foametea organizată din 1946-1947 şi deportările în Siberia, la Sighet am alăturat, în conştiinţa noastră, mărturii despre orori de pe celelalte plaiuri româneşti.
Ne-am bucurat de frumuseţile lăsate de Dumnezeu pe meleagurile Maramureşului şi ale Bucovinei, dar şi de cele prin care înaintaşii noştri şi-au arătat priceperea si vrednicia, credinţa şi dragostea de Dumnezeu.
Tinerii au legat prietenii.
Dacă o parte dintre ei se cunoşteau de la ediţiile din anii trecuţi sau de la corul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, între participanţii din acest an au fost şi feţe noi, din alte parohii. Veteranii, însă, i-au integrat pe nou veniţi, astfel că, la final, aveai impresia că se cunosc de când lumea. Şi încheierea activităţilor şi despărţirea au fost cu regrete şi cu promisiuni de a păstra legătura şi de a organiza alte întâlniri. Participanţii au făcut deja propuneri de activităţi, pentru ediţia din anul următor a Şcolii de vară şi şi-au exprimat dorinţa de a cerceta noi locuri. Mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuria acestor întâlniri şi nădăjduim că ele vor continua.
(Pr. Gheorghe HUSARCIUC)