ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi PS Meletie, Episcopul Hotinului, împreună cu un sobor impresionant de preoţi şi diaconi din ţară, dar şi din Ucraina, au slujit ieri la Parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, destinată comunităţii ortodoxe ucrainene din municipiul Suceava, biserică situată vizavi de Mănăstirea armenească Zamca.
La slujba arhierească, care a avut loc în aer liber, în curtea bisericii ucrainene misionare „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, au participat câteva sute de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată în limbile română şi ucraineană. La fel şi răspunsurile la rugăciuni, în timpul Liturghiei, au fost date de corişti tot bilingv: în română şi ucraineană.
Raclă cu părticele din moaştele sfinţilor ucraineni, adusă la Suceava
Unii dintre credincioşi au intrat mai întâi în biserică, unde s-au închinat la racla cu moaştele mai multor sfinţi ucraineni cunoscuţi, raclă adusă de delegaţia din Ucraina, în frunte cu PS Meletie, Episcopul Hotinului. După cum ne-a spus parohul bisericii ucrainene de pe Zamca, preotul Mihai Maghiar, „racla cu părticele din moaştele sfinţilor ucraineni a fost adusă la Suceava pentru ca persoanele care nu pot ajunge în Ucraina să se poată închina acestor sfinţi”.
Credincioşii ortodocşi ucraineni şi români, deopotrivă, au venit la sărbătoarea Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a-i întâmpina cu flori pe înalţii ierarhi.
Cei mai în vârstă şi-au adus cu ei şi scăunele, pe care au stat atunci când puterile i-au lăsat, alţii au înfruntat durerea de picioare şi au stat toată slujba în genunchi. Vremea frumoasă şi dorinţa credincioşilor de a fi împreună la o slujbă arhierească cu oaspeţi importanţi, din două ţări, au transformat aniversarea de zece ani de la înfiinţarea bisericii ucrainene misionare „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” într-o sărbătoare a cartierului Zamca, şi nu numai.
Sfinţirea troiţei
După Sfânta Liturghie, ÎPS Pimen şi PS Meletie au sfinţit o troiţă care a fost ridicată în curtea bisericii de comunitatea ucraineană, în cinstea eroilor români şi ucraineni căzuţi pe toate câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale.
Parohul bisericii ucrainene de pe Zamca, preotul Mihai Maghiar, a completat că biserica pe care o păstoreşte este una misionară, care şi-a început activitatea pe 8 septembrie 2002, de Praznicul Naşterii Maicii Domnului, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”, până pe 2 decembrie 2007, când, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi al credincioşilor ucraineni şi români, s-a construit naosul şi altarul bisericii de acum, sfinţit de ÎPS Pimen.
„Între anii 2008-2012, s-a refăcut naosul în întregime şi s-a adăugat pridvorul bisericii, s-a amenajat cafasul, iar în spatele lui o bibliotecă încă nefinalizată, unde din 2010 îşi desfăşoară activitatea Şcoala Duminicală. De asemenea, s-a amenajat curtea cu pavele, iar actualmente se lucrează la amenajarea treptelor, a lumânărarului, gardului împrejmuitor, clopotniţei, precum şi amplasarea unei troiţe. Toate aceste lucrări au fost finanţate de Primăria Suceava, cu aprobarea primarului Ion Lungu, de Secretariatul de Stat pentru Culte, precum şi de daniile credincioşilor români şi ucraineni”, a explicat Mihai Maghiar.
Sfintele slujbe se ţin bilingv, în limbile română şi ucraineană, şi se desfăşoară după următorul program: miercuri şi joi, ora 17:00 - Slujba acatistului; vineri, la ora 7:30 - Sfânta Liturghie, ora 16:45 - Sfânta Taină a Maslului; sâmbătă, ora 17:00 - Şcoala Duminicală; duminică, la ora 8:00 - Utrenia, la ora 9:30 – Sfânta Liturghie.
Oaspeţi printre credincioşi
La slujba religioasă de ieri, săvârşită la Parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, destinată comunităţii ortodoxe ucrainene din municipiul Suceava, printre credincioşi s-au aflat şi Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasily Boieciko, şi consulul Vasily Nerovney. Nu a lipsit de la Sfânta Liturghie nici Viorel Seredenciuc, fost viceprimar al Sucevei, un apropiat al bisericii ortodoxe ucrainene de pe Zamca.