Bloggerul rus Maxim Efimov, vizat de o anchetă penală pentru că a criticat Biserica Ortodoxă, a cerut azil politic în Estonia, a declarat luni organizaţia nonguvernamentală (ONG) pentru apărarea drepturilor omului Agora pentru RIA Novosti, relatează AFP.
"Estonia a adoptat în 1997 Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor (...). Am primit un certificat de solicitant de azil", a anunţat Maxim Efimov, care se află în această ţară vecină cu Rusia.
Bloggerul, originar din Carelia (nord-vest) şi membru al unei asociaţii locale de apărare a drepturilor omului, a criticat recent Biserica Ortodoxă Rusă într-un articol intitulat "Carelia este obosită de preoţi", postat pe blogul său.
El afirmă în acest articol că tot mai mulţi locuitori din Carelia se opun Biserii, din cauza multiplicării lăcaşurilor de cult construite cu fonduri publice.
În urma acestor afirmaţii, bloggerul a făcut obiectul unei anchete penale pentru "incitare la ură religioasă".
Anchetatorii au dispus în două rânduri ca acesta să fie supus unei expertize psihiatrice, în cadrul acestui caz, însă justiţia a anulat de fiecare dată această decizie, potrivit RIA Novosti.