Răbdător în suferinţă

Viaţa de acum este ca o luptă în stadion sau în arenă, însă viaţa viitoare e cunună. Tentaţiile de tot felul, bolile, suferinţele şi necazurile ce se abat asupra omului în această viaţă efemeră nu îl fac să fie slab sufleteşte, ci îl arată cum este de fapt şi îl pot întări dacă acesta nu descurajează, ci se îmbărbătează în răbdare, rugăciune şi mulţumire către Dumnezeu. Însă, în această luptă nevăzută şi în acest război pe plan duhovnicesc, omul nu rămâne singur, ci este ajutat de Dumnezeu Cel iubitor.

Astfel, creştinul este chemat să păstreze neschimbată frumuseţea chipului sădit de Dumnezeu în el, să devină mai încercat, mai experimentat şi mai puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieţi, şi anume lupta cu bolile şi feluritele încercări, mai răbdător în suferinţă, înţelegând taina şi rostul ei. Astfel, el se dovedeşte a fi şi un împlinitor al cuvintelor dumnezeieşti, şi nu doar un auditor, grăitor sau cititor al acestora.

A fi creştin înseamnă şi a suferi cu Hristos şi pentru Hristos

A fi creştin înseamnă şi a suferi cu Hristos şi pentru Hristos şi pentru mântuirea sufletului. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte cu tărie despre acest aspect al credinţei în Hristos: "Eu toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc, şi să mă aflu întru El... ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui" (Filip. 3, 8-10). Citind aceste cuvinte şi analizându-le putem lesne conchide că ele aduc lumină asupra locului suferinţei în viaţa creştină.

Am putea rezuma mare parte din ceea ce descrie Apostolul Pavel aici spunând că viaţa creştină este atât hristocentrică, cât şi hristomorfică. Acest ultim cuvânt, ca numeroase alte cuvinte din lexicul unui teolog, constituie poate pentru unii, la prima vedere, un termen stângaci.

Credinţa ne modelează după chipul lui Hristos

Şi totuşi, aparenta lipsă de potrivire exterioară ascunde o dulceaţă interioară, pentru că exprimă ideea că credinţa ne modelează după chipul lui Hristos. Prin credinţă, Dumnezeu ne remodelează până la asemănarea propriului Său Fiu. Paradigma vieţii lui Hristos începe să devină evidentă în vieţile bunilor creştini care nutresc nădejdea că se vor împărtăşi într-o zi de slava Sa cerească şi îşi conformează întreaga viaţă după preceptele evanghelice.

Dar există şi o latură mai puţin luminoasă a acestei probleme. Noi, care suntem făcuţi după chipul lui Hristos, Îi împărtăşim şi suferinţele, înainte de a-I împărtăşi slava. Suferinţa şi durerea pot părea cu totul inutile şi lipsite de sens - dar atunci şi moartea lui Hristos pe cruce părea aşijderea pentru unii.

Să dobândim putere în a desluşi scopul suferinţelor noastre

Una dintre cele mai puternice introspecţii ale Evangheliei rezidă în aceea că Dumnezeu este capabil să transfigureze suferinţa care părea a fi lipsită de sens şi scop şi să obţină sau să dobândească ceva prin ea.

Acelaşi Dumnezeu Care a adus scop şi putere din suferinţele - în aparenţă fără sens - ale Fiului Său este prezent, prin credinţă, în suferinţele noastre de astăzi. Trebuie să învăţăm să I le oferim Lui şi să-L rugăm să ne asigure de prezenţa şi harul Său mângâietor şi mântuitor, ca să dobândim putere în a desluşi scopul suferinţelor noastre şi pentru a le răbda ca să ne purificăm sufletele şi să creştem spiritual în unirea cu El.

Nu trebuie să ne pierdem curajul, nici nădejdea ori răbdarea în faţa probei de foc a suferinţei

Nu trebuie să ne pierdem curajul, nici nădejdea ori răbdarea în faţa probei de foc a suferinţei, căci "dacă Stăpânul voieşte să suferi trupeşte, cine eşti tu ca să te superi? Nu veghează El oare asupra ta în orice împrejurare? Nu trăieşti tu oare aproape de El? Fii răbdător şi roagă-L fierbinte să-ţi dea ceea ce ai trebuinţă; e voia Lui, păstrează-ţi întreagă răbdarea şi hrăneşte-te cu roadele milei Sale" (Pateric. Ziceri inedite ale Părinţilor pustiei, Anastasia, 2009, pp. 201-202).

Nu putem pretinde a-L urma pe Hristos doar pe înălţimile bucuriei Taborului, ci trebuie să-L urmăm şi pe cele ale suferinţelor Golgotei. Creştinismul oferă mai puţin explicaţii pentru suferinţa celui bolnav, cât mai ales un Chip, un Vis-à-vis a Cărui proximitate să o descopere (sau să o redescopere) şi pe Care să-L invoce pentru a-L ajuta pe acest drum.

(sursa: Ziarul Lumina, Diac. Liviu PETCU)