Noi şi jumătăţile de măsură

Una din cele mai importante calităţi pe care le apreciez la o persoană este verticalitatea. Şi nu cred că sunt singurul. Cred că mai toată lumea apreciază consecvenţa şi siguranţa pe care ţi-o dă o persoană verticală, cu principii sănătoase şi cu personalitate puternică. Te aştepţi să nu trateze lucrurile cu uşurinţă sau cu superficialitate. Te poţi încrede într-o astfel de persoană, te aştepţi să nu te mintă sau să te dezamăgească tocmai datorită seriozităţii sale.

Ei bine, cam acesta e modelul pe care îl propune Hristos pentru fiecare. Acesta e modelul creştinului autentic. Acesta e modelul, care de multe ori e departe de noi. Şi asta se întâmplă fiindcă umblăm cu jumătăţi de măsură. Pentru că deşi citim zilnic atâtea articole, site-uri, bloguri, pagini din vreo carte de folos sufletesc, informaţia nu ajunge în inima noastră. Sau dacă ajunge, rămâne acolo îngropată – nebagată în seamă.

Înainte, creştinii citeau câteva rânduri dintr-o carte sau auzeau de la un părinte o vorbă şi meditau la cuvintele acelea câteva săptămâni. Meditau la ele, le ”învârteau” pe o parte şi pe alta, le ”rumegau” până prindeau la inimă şi le erau mereu în minte. Dar acum, ca să-mi amintesc despre ce am citit cu trei zile în urmă trebuie să mă scarpin puţin în creştetul capului sau să mă uit în browser, în History, ori să răsfoiesc puţin cartea din care am citit ultima dată. Iar acest lucru se întâmplă, mai ales, din cauză că nu punem în practică, la modul serios, ceea ce citim. Sau dacă punem în practică, o facem doar până la un anumit nivel, gândindu-ne că e prea mult să facem întru totul ceea ce ni se cere, deşi Hristos vrea să facă din noi o persoană nouă, să ne schimbe din temelii, nu să ne cârpească pe ici, pe colo.

În Hristos devenim o altă făptură. Nu 50%, nu 90%, nu 99%, ci 100%. Dar noi tot umblăm cu jumătăţi de măsură. Pentru că deşi suntem în ţara asta 87% de ortodocşi declaraţi, tot noi suntem primii la avorturi şi alte păcate strigătoare la cer. Pentru că deşi bisericile sunt pline, totuşi şi cluburile sunt pline şi crâşmele şi cabinetele unde se fac avorturi. Pentru că deşi se construiesc din ce în ce mai multe biserici, marile firme de alcool, tutun şi anticoncepţionale au în România, în fiecare an, profituri în care te pierzi de atâtea zerouri.

Pentru că deşi dimineaţa la biserică baticul era pe cap şi fusta până la pământ, seara la terasă colanţii sau blugii erau mulaţi pe picioare, decolteul cât mai larg şi prietena care nu era de faţă a devenit subiect de bârfă.

Pentru că deşi dimineaţa la biserică te visai în Muntele Athos, practicând rugăciunea inimii sau deja te vedeai în rândul sfinţilor pictaţi pe perete, seara la terasă după două beri, altfel apreciezi ”generozitatea” fetelor afectate de caniculă şi glumele cu tentă sexuală.

Pentru că deşi dimineaţa la biserică spuneam în ectenii ”...şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu sa o dăm”, după câteva ore ne răzgândim şi ne dăm seama că totuşi e cam mult ”toată viaţa noastră”, orele alea două de dimineaţa ar trebui să-I ajungă. Doar n-o să ne facem noi sfinţi acuma!

Ce au în comun toţi sfinţii?!?

Tocmai acea verticalitate şi consecvenţă de care pomeneam la început. Tocmai acea plinătate de măsură cu care trăiau.

Despre Sfântul Ilie ştim că ”Niciodată n-a ascultat Dumnezeu mai tare de om, ca în timpul Sfântului Ilie” (Sf. Efrem). Pentru că deşi tot poporul a căzut în idolatrie, el a rămas credincios Domnului. El nu s-a gândit că era singurul care a mai rămas ”oaia neagră”, aşa cum facem noi: ”Dacă toată lumea face dragoste înainte de căsătorie, eu de ce să nu fac?!? Dacă toţi colegii şi prietenii merg în club sau la petrecere, eu de ce să nu merg?!? Dacă toţi cunoscuţii fumează, eu de ce să nu fumez?!?”

Despre Sfântul Ioan Botezătorul ştim că era înger în trup, ”cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11). Starea duhovnicească a poporului evreu era sub nivelul mării în vremea aceea. Când a început chemarea la pocăinţă, era de unul singur. Cu toate astea nu s-a descurajat şi nu a lăsat-o ”mai moale”.

Despre Sfântul Apostol Ioan ştim că era cel mai tânăr dintre apostoli. Era cel mai curat dintre ei şi cel mai apropiat de Iisus. El a fost singurul apostol care nu L-a părăsit pe Mântuitor şi stătea sub cruce alături de Maica Domnului în momentele răstignirii. El a fost singurul din cei doisprezece apostoli care nu a murit martirizat.

Am vrut să amintesc de cei trei sfinţi pentru că de multe ori aud că astăzi altele sunt vremurile. Dar, ”Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 14, 8). Sau că sfinţenia nu e de noi şi ne complacem să stăm la un anumit nivel - căldicel. Dar, cu toate astea ”...scris este: <Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt>” (I Petru 1, 16)

Eu la fiecare examen, în facultate, mi-am propus să iau nota 10. Şi mă pregăteam ca atare. Dar chiar dacă nu am reuşit, mereu am fost pe aproape şi am luat note mari. Dar colegii care învăţau doar de nota cinci, cât să treacă examenul – mai mereu îl picau.

Aşa că, dacă ne propunem maximul (sfinţenia) e posibil să reuşim sau cel puţin să fim pe-aproape. Dar, dacă umblăm cu jumătăţi de măsură... Mai bine, nu.

(sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro, Radu TRANDAFIR)