Pilde creştine

Preţul lucrurilor.

Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi i jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-1 lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus: - Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost. - Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi .Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru. - Acum să ştii că eşti pedepsit! - a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban. Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii,rugându-1 să-1 primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani. Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă. - Tată, tată - a strigat el, intrând val-vârtej - am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni numi le-a dat pe degeaba! - Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt...După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât. - Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască - îi mai spuse tatăl cu dragoste. "Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare. " (Sfântul Ioan Gură deAur)

Cei patru ucenici.

Odată, patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis şi făcut. S-au aşezat toţi într-o încăpere şi au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-şi încerce răbdarea şi puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a mai putut abţine şi a zis: - Să aprindă cineva lumina! - Ce faci, nu trebuia să tăcem? - 1-a întrebat nedumerit al doilea. - Proştilor, de ce aţi vorbit? - se repezi al treilea să-i dojenească. - Ehe, doar eu am tăcut! - se lăudă cu îngâmfare cel de-al patrulea.

Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia şi mândria - cele patru ispite care încearcă pe oameni în tot ceasul. De aceea, răbdarea este cel mai bun tovarăş de drum în viaţă, îţi trebuie răbdare să munceşti, să înveţi, să te rogi ... îţi trebuie răbdare şi să iubeşti. "Unde nu este răbdare, nu este nici iubire. (Sfântul Grigorie Dialogul)

Risipitor sau zgârcit?

Se povesteşte că un bărbat şi femeia sa au venit la un preot să-i ceară sfat, femeia îşi acuza omul că este prea risipitor, în timp ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită. Uitându-se la ei, preotul le-a arătat deschisă şi i-a întrebat: - Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună? - Nu, părinte! Preotul a strâns atunci puternic pumnul şi, ţinându-1 aşa, i-a întrebat: - Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor? - Bineînţeles că nu, părinte. - E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi care are dreptate! "Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!" (Avva Moise )

(Sursa: http://ro.scribd.com)