Pronaosul

Pronaosul este una dintre încăperile bisericilor ortodoxe. Fiecare biserică este împărţită în mai multe încăperi distincte: pridvor, pronaos, naos şi Altar, acesta fiind cea mai de cinste încăpere a bisericii, în el săvârşindu-se Sfânta Liturghie şi fiind păstrate Sfintele Taine.

*

Pronaosul sau "nartexul" este acea parte a bisericilor care precedă naosul şi care se mai numeşte şi "tinda bisericii".

Pronaosul este un spaţiu liturgic destinat pocăinţei. În vechime, în acest loc stăteau la slujbă diferite categorii de oameni, după starea pe care o avea fiecare: catehumenii, care se pregăteau să primească Sfântul Botez; penitenţii, care se pocăiau pentru anumite păcate grave; cei care erau posedaţi de duhuri necurate, asupra cărora se citeau exorcismele.

Astăzi, în pronaos se săvârşesc anumite slujbe şi rugăciuni prevăzute de rânduielile canonice, după cum urmează: prima parte din slujba Litiei, care are un caracter de pocăinţă; unele dintre laudele bisericeşti, precum pavecerniţa şi miezonoptica; slujba înmormântării; unele rugăciuni legate de naşterea unui copil. Tot în pronaos mai este săvârşita şi prima parte din Taina Botezului, numita "lepădările", precum şi Taina Spovedaniei.

Pe alocuri, unde pronaosul era despărţit concret de naos, prin zid sau coloane, acesta era spaţiul destinat femeilor, în vremea sfintelor slujbe.

De cele mai multe ori însă, femeile stau în parte stângă, iar bărbaţii în partea dreaptă, atât în naos, cât şi în pronaos.

Din punct de vedere arhitectonic, pronaosul are în general formă dreptunghiulară, fiind mai lung şi mai încăpător decât naosul. La bisericile mai vechi, pronaosul este despărţit de naos prin zid cu uşă; zugravii aveau deci de pictat încă o suprafaţă importantă. La bisericile mai noi, peretele despărţitor dintre naos şi pronaos a fost înlocuit cu stâlpi sau a fost suprimat total, ştergându-se astfel distincţia dintre naos şi pronaos, care era atât de importantă în disciplina din vechime.

*

Dacă în pronaos există două bolţi, pe cea dintâi se zugrăveşte scena numită "Toata suflarea să laude pe Domnul"(Psalmul 148): un cer în mijlocul căruia tronează Hristos înconjurat de îngeri, la unele biserici se adaugă chipuri de animale domes­tice şi sălbatice, munţi, ilustrându-se astfel participarea sau colaborarea lumii, a naturii şi a întregii firi create la proslăvirea lui Dumnezeu; în cea de-a doua boltă se desenează alt cer, în care se ilustrează axionul liturgic al Liturghiei Sfântului Vasile. Dacă există însă o singură boltă, pe ea se zugrăveşte de obicei chipul Maicii Domnului "Oranta", cu Pruncul în medalion.

În mijlocul pronaosului tronează Maica Domnului "Oranta", cu mâinile întinse în rugăciune, Pruncul fiind înfăţişat într-un medalion, pe pieptul ei. Aceasta este înconjurată de îngeri şi de proorocii mesianici. În pandantivii fiecărei turle sau la unghiurile bolţilor se zugrăvesc chipuri de imnografi, melozi, şezând şi scriind.

Pe pereţii laterali ai pronaosului, împărţiţi în mai multe registre longitudinale, se zugrăvesc, în zona superioară, sinoadele ecumenice, iar în registrele de mai jos, scene principale din viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici din calendar (sinaxarul): mineiul începe cu luna septembrie, pe peretele de răsărit, din stânga uşii de intrare în naos.

Tot în pronaos este zugrăvit şi tabloul votiv al ctitorului bisericii, înfăţişat în închinare, înaintea Mântuitorului, adesea ţinând în mâini modelul în miniatură al bisericii ctitorite; de obicei, ctitorul este însoţit de sfântul ales drept hram pentru noua biserica. Tabloul votiv este zugrăvit adesea în registrul inferior al peretelui de apus, de o parte şi de alta a uşii de intrare.

Teodor DANALACHE

Sursa: www.crestinortodox.ro