Constantin- De origine latină, numele vine de la constans, constantis (constant, ferm). Cel mai de seamă purtător al lui a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare, ce a pus capăt persecuţiilor anticreştine (313), a convocat primul sinod ecumenic (Niceea, 325) şi a întemeiat Constantinopolul (mai 330).
La români, principalul purtător al numelui a fost Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Înrudite direct cu Constantin sunt nume precum Constanţiu şi Constanţa (mai rar Constantina). Constant a ajuns la noi relativ recent, pe cale cultă. În limba veche era curentă forma Co(n)standin.
Din aceeaşi familie mai fac parte Costea, Costache, Costin(a), Codin(a), Dinu, Dina, Tinu, Tina etc., iar dintre diminutive trebuie consemnate măcar Costel(uş), Costi(că), Costaş, Tica, Ticu, Titi(şor), Titel(uş), Dinicu, Dinica, Tinuţ, Tinel, sau femininele Tanţa, Tănţica, Tanţi.
Elena- Străvechiul nume Heléne este explicat de unii prin gr. heláne (torţă, făclie, dar şi foc sacru, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. héle (lumina arzătoare a soarelui), cu presupunerea că Helena ar fi fost o străveche divinitate indo-europeană a luminii solare.
Dacă în lumea păgână cea mai faimoasă purtătoare a acestui nume fusese Elena din Troia, în lumea creştină cea mai vestită Elena este mama împăratului Constantin cel Mare (descoperitoarea la Ierusalim a Crucii lui Hristos), mutată la Domnul în anul 327. Elena continuă să fie, alături de Maria, cel mai răspândit nume femeiesc din lumea creştină.
La noi sunt cunoscute forme ca Elina, Ilina, Ileana, Leana, Leanca, Ilinca, Elenca etc., iar ca diminutive Ilenuţa, Ilenuş(a), Ilinuţa, Lenuţa, Lenuş(a), Lena, Leni, Lina, Nuţa, Nuţi, Nuţica, Nuţişor si altele.
Sursa: www.crestinortodox.ro