Bomboane din biscuiţi
Ingrediente: 400 g biscuiţi simpli, 3 linguri de zahăr, o cană de apă, două linguri de cacao, 200 g de margarină vegetală, nucă sau vişine din vişinată, nucă de cocos, esenţă de rom şi de vanilie şi coajă de lămâie.
Mod de preparare:zahărul se topeşte în apă, se adaugă praful de cacao şi esenţele de rom şi de vanilie se dă într-un clocot. Biscuiţii se fărâmiţează şi se amestecă bine cu siropul răcit, apoi se omogenizează cu margarina şi se adaugă coaja de lămâie.
Se fac mici biluţe din compoziţia rezultată şi se pune în mijlocul lor miez de nucă sau o vişină. Se tăvălesc prin nucă de cocos şi se dau la rece.
Ruladă cu mere şi stafide
Ingrediente pentru aluat:un pahar de ulei, o jumătate de pahar de borş, 30 g de drojdie, 750 g de făină.
Ingrediente pentru umplutură: şase mere, 80 g zahăr, 75 g nucă zdrobită, 75 g de stafide, o lămâie, două linguri de pesmet, două linguri de rom, două linguriţe de scorţişoară.
Mod de preparare:se face o cocă din ingredientele pentru aluat, se frământă şi se întinde o foaie dreptunghiulară. Merele se curăţă şi se dau pe răzătoare, apoi se pun într-un castron împreună cu zahărul, stafidele, coaja rasă de lămâie şi romul.
Se presară scorţişoară şi se amestecă. Se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius şi se tapetează o tavă cu hârtie pentru copt. Compoziţia cu mere se întinde pe foaia de aluat, apoi se presară pesmetul şi un strat de nucă zdrobită şi se rulează. Se pune rulada în tavă şi se crestează din loc în loc cu un cuţit. Se introduce la cuptor 45 de minute. (Sursa: Libertatea)