Conform medicilor, nu au voie să ţină post lăuzele, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice, cei deprimaţi, cei subnutriţi sau cei care sunt în convalescenţă sau bolnavii de cancer. Atenţie şi la copiii sub patru ani: o alimentaţie lipsită de proteine le poate afecta dezvoltarea.
Iată cum ţineţi un post sănătos în condiţiile în care decideţi să renunţaţi la carne, lapte, ouă, unt şi alcool.
Gătiţi variat!
Din lipsă de timp, meniul celor mai mulţi devine monoton şi sărăcăcios în perioadele de post. O dietă suficient de variată este cea care cuprinde 16 feluri de mâncare diferite într-o săptămână.
Evitaţi grăsimile saturate şi cele fără colesterol. Colesterolul se găseşte numai în alimente de origine animală. Organismul are nevoie de grăsimi nesaturate care se găsesc predominant în produsele vegetale.
Nu mâncaţi dulciuri!
Fără zahăr şi dulciuri concentrate, este o regulă importantă a dietei de post. Consumul dulciurilor de post pot să ducă la apariţia infecţiilor cu candida, a accentuării cariilor dentare precum şi la declanşarea crizelor de hiperglicemie (diabet).
Reduceţi cantitatea de sare!
Se recomandă să nu se consume mai mult de o linguriţă de sare pe zi, în această cantitate se include sarea adăugată la gătit, cea din pâine precum şi cea din produsele naturale care conţin şi ele sodiu
Mâncaţi gustări între mese
Spre exemplu, în timpul zilei, putem alege cereale integrale cu miere sau sandvişuri cu margarină tartinabilă de nouă generaţie care are un conţinut bogat în Omega 3 şi Omega 6.
Fructe şi seminţe
O altă variantă ar mai fi şi fructele oleaginoase sau seminţele care au un aport nutritiv deosebit, fiind surse importante de minerale, fibre şi grăsimi bune.
Nucile, migdalele, fisticul, seminţele de dovleac sau floarea soarelui, merele sunt doar câteva exemple de gustări potrivite perioadei postului. De asemenea, citricele sunt surse importante de vitamine de care organismul nostru are nevoie.
Fără carne, lapte, ouă, unt şi alcool
În general, în post, n-ai voie să consumi carne, lapte, ouă, unt şi alcool. În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră.
(sursa: Clik.ro)