Cuvântul - darul lui Dumnezeu pentru om

Încă din momentul creării sale, omul a fost înzestrat de către Dumnezeu cu raţiune, sentiment şi voinţă. Raţiunea aduce cunoaşterea lui Dumnezeu în suflet, iar această cunoaştere se transpune în gând şi gândul în faptă. Prima parte a faptei este cuvântul sau tâlcuirea vorbită a raţiunii. Acesta, cuvântul, poate fi vorbit sau scris, în funcţie de înzestrarea psihică a omului şi de capacitatea lui de a înţelege anumite lucruri din viaţă.

În fiecare zi rostim sute sau mii de cuvinte, uneori fără să le pricepem sensul şi prea puţine ne rămân aşezate în suflet sau, mai rar, pe hârtie, cum spune latinul: „Littera scripta manent, volat irrevocabile verbum”.

Cuvântul poate zidi sufleteşte sau poate duce la pierzare. Cuvântul bun este de inspiraţie dumnezeiască, căci fără Dumnezeu nimic nu se mişcă în lumea aceasta.

Orice om este dator să-L laude pe Dumnezeu prin cuvânt

Prima rostire a cuvântului la începutul fiecărei zile este rugăciunea: „Deschide-voi gura mea şi voi lăuda pe Domnul şi cuvânt  răspunde-voi…”(Canonul Utreniei). Sfânta Scriptură ne învaţă că lauda adusă lui Dumnezeu îl zideşte sufleteşte pe om şi-l înalţă spre cer: „…aduce-ţi lauda buzelor voastre înaintea Domnului…” şi „pururi lauda Lui în gura mea…” (Psalmistul David).

Cuvinte înălţătoare a rostit însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în timpul şederii Sale pe pământ. Cuvântul este mai valoros decât hrana şi îmbrăcămintea sau avuţiile lumii acesteia trecătoare. Când diavolul a vrut să-L ispitească pe Mântuitorul în pustie, Acesta i-a răspuns: „…nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul bun…” (Matei 4,4 )

Orice om este dator să-L laude pe Dumnezeu prin cuvânt. Deci, aici vedem rolul ziditor al cuvântului rostit. În relaţiile dintre oameni se folosesc cuvinte ce definesc anumite caractere şi, astfel, observăm diferite structuri sufleteşti. Cuvântul poate duce şi la pierzanie atunci când este rostit ca sentinţă, fără o judecată prea atentă. Cu un cuvânt, tâlharul de-a dreapta a câştigat raiul, iar tot prin cuvânt, cel de-a stânga s-a făcut fiu al gheenei.

Noi, oamenii, ar trebui să rostim doar cuvinte înălţătoare, deoarece ne facem părtaşi la dumnezeire. Dumnezeu este atât de bun cu noi, încât: „…El face să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi plouă peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi…” (Matei 5,45 ). Cuvântul lui Dumnezeu face să răsară arta pictorilor, luminarea poeţilor, gândirea savanţilor…” (Acatist  de mulţumire ).

Cuvântul scris are rolul de a-l întări pe primul-cuvântul rostit. El capătă formă de lege şi poate la fel - zidi sau pierde - un suflet. A folosi cuvintele combinate în forma scrisă înseamnă, după părerea mea, a te dărui generaţiei viitoare sau a-şi semna un certificat de nemurire. Oricine va citi câteva însemnări, îşi va aduce aminte de tine şi va descoperi că în spatele cuvintelor se ascunde una sau mai multe persoane. Poate nu ştim prea multe despre ele, dar aflăm din cuvintele scrise, lăsate ca un testament. Aflăm, de pildă, despre contextul istoric în care s-au desfăşurat anumite evenimente, a trăit o anumită persoană, ce aspiraţii a avut, ce stări sufleteşti a avut, etc.

Oricine ar putea scrie cuvinte, dar ele nu trebuie să fie, vorba poetului: „…cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune…”, ci cuvinte pline de sens şi viaţă, căci sâmburul cuvântului este însăşi viaţa, lumina şi căldura care vine  şi se întoarce la Dumnezeu.

Prin cuvinte scrise, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au vorbit lumii despre Dumnezeu şi Sfânta Treime, despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre Maica Domnului.

„Tinerii noştri să rostească sau să scrie cât mai multe cuvinte bune”

Prin scrierile lor, poeţii noştri au amintit Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu – Mihai Eminescu („Luceafărul”).

Nu toate cuvintele rostite sau scrise vor rămâne: multe vor fi uitate, ascunse sau „îngropate”, căci nimeni nu le va şti vreodată,….doar bunul Dumnezeu. Nici Sfânta Scriptură nu le consemnează pe toate, ci doar o parte dintre ele, aşa cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris…” (Ioan 21,25)

Să-i îndemnăm, aşadar, pe tinerii noştri să rostească sau să scrie cât mai multe cuvinte bune, pentru a-i înălţa sufleteşte pe alţii!

(Preot Romică CARP, Parohia Siliştea Nouă, Dolhasca)