În Biserica Ortodoxă, ieri a început Triodul. Numită şi „perioada prepascală”, Triodul precede perioada Penticostarului şi urmează unui alt interval, cel mai lung din anul bisericesc, Octoihul. Cuvântul „triod” provine din limba greacă.
„Etimologic privind tria în limba greacă înseamnă trei, odă înseamnă cântare, trei cântări. Denumirea aceasta este dată de fapt de Sfântul Teodor Studitul pentru că (…) în perioada aceasta până la Săptămâna Mare el a alcătuit un set de tropare de condace şi icoase numindu-le tri ode”, după cum a precizat pentru TRINITAS TV pr. Lect. Dr. Mihai Marian de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Triodul ţine 10 săptămâni, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta Mare.
„Toată această perioadă a Triodului este structurată în două, sau în trei, dacă privim cu mai multă acrivie. Perioada de pregătire a Sfântului şi Marelui Post, perioadă care începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se sfârşeşte cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, sau Duminica Brânzei cum este numită în popor; perioada propriu zisă a postului începând cu lăsata secului de brânză până la Duminica Floriilor şi Săptămâna Mare care este o săptămână specifică şi plină de frumuseţi duhovniceşti (…) o săptămână care îndeamnă pe credincios să se apropie cu mai multă râvnă şi cu mai multă pocăinţă spre sărbătoarea sărbătorilor, Paştele Domnului”, a mai spus Părintele Mihai Marian.
Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. Totodată, cântările din cadrul slujbelor sunt speciale.
„Începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului ascultăm la Utrenie o cântare foarte frumoasă Uşile Pocăinţei … În prima Săptămâna a Sfântului şi Marelui Post observăm Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un canon plin de pocăinţă în care creştinul spune de fiecare dată Miluieşte-mă Dumnezeule Miluieşte-mă. Specifică acestei perioade este Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite, o liturghie plină de taină, (…) sunt prezente în perioada Triodului metaniile sau starea aceasta de prosternare a credinciosului prin care mărturiseşte moartea cu Hristos şi Învierea cu Hristos”, după cum a mărturisit părintele Mihai Marian. Zilele de miercuri şi vineri din prima săptămână a Triodului sunt zile cu harţi, în care nu se posteşte.
(Sursa: Basilica)