Botezul pocăinţei (II)

Pustiul Iudeii era un loc neprimitor cu stânci, nisip, lipsă de apă şi vegetaţie. Viaţa lui Ioan a fost asemenea îngerilor, de aceea a şi fost numit de Mântuitorul 'Cel mai mare dintre cei născuţi din femeie'. Avea îmbrăcăminte din păr de cămilă, cingătoare de piele împrejurul mijlocului, hrana simplă, din lăcuste şi miere sălbatică. Vestea despre el se răspândise cu iuţimea fulgerului. Reputaţia de ascet şi programul spiritual fără echivoc adunau mulţimile împrejurul lui. Oameni importanţi şi de rând, între ei farisei şi saduchei (vezi Evanghelia de la Matei 3, 7), se apropiau să-i ceară sfat, dar erau întâmpinaţi cu cuvintele: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă.

„Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă”

Smerit şi cuviincios, dincolo de popularitatea pe care o cunoscuse, era deplin conştient că botezul pe care-l practica nu era unul deplin: 'Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins'.
Atunci, Fiul lui Dumnezeu nu era cunoscut oamenilor şi nu se bucura de prestigiul care înconjura persoana lui Ioan. Smerit, Unul din Treime a venit la Ioan cerând botez de la slugă. Ioan însă Îl oprea zicând:
- Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
Şi răspunzând Iisus a zis către el:
- Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.
Atunci L-a lăsat... (Matei 3, 14-15).

„Cu suferinţele noastre S-a împovărat”

În această mulţime prezentă la Iordan, Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Cel aşteptat, Care trebuia să vină în lume. Dar lumea nu L-a cunoscut...
Cu mult înainte Isaia a proorocit zicând: 'Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; un om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu' (Isaia 53, 2-4).

Cineva însă L-a cunoscut… Glasul care striga ameninţător s-a oprit. În faţa lui era Lumina lumii. A zis atunci cu vorbă lină, cu altă tonalitate: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii. Spusese de fapt despre Fiul lui Dumnezeu: 'Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez' (Ioan III, 30).
Şi a fost botezul cu arătarea Treimii Celei mai presus de fire. Cu aceeaşi discreţie pe care o purtase la venirea către Iordan, Fiul cel iubit al Domnului S-a retras în singurătate, cum făcea adeseori, rugându-Se şi postind vreme de 40 de zile în pustiul Qarantaniei.

Minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă

Marea smerenie a Domnului, precum şi aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecţie pe care umanitatea trebuie să o înţeleagă astăzi.
Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înţeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învăţăm din aceste exemple dătătoare de viaţă?
Teofania, Epifania sau Boboteaza constituie prilejul revelării iubirii şi bunăvoirii Părintelui Celui fără de început pentru Fiul cel iubit şi prin El pentru toţi cei care cred în El, devenind fii prin har.

(sursa: BASILICA)