Naşterea Domnului şi taina familiei

Iubiţi fraţi şi surori, dragi familii,

Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoarea manifestării iubirii divine, care s-a arătat omenirii prin venirea pe pământ a Cuvântului veşnic, Isus Cristos, cel ce s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Fecioara Maria şi s-a făcut om.

Aşa mărturisim în crezul niceno-constantinopolitan şi aşa ne învaţă Biserica, păstrătoarea fidelă a credinţei creştine, descoperită nouă de Fiul lui Dumnezeu şi vestită de apostoli şi de magisteriul Bisericii.

În fiecare an retrăim această bucurie, ce reprezintă darul cel mai scump pe care ni l-a făcut Părintele ceresc, care "atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său unicul născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).

Acest adevăr a însoţit omenirea în cele două milenii şi continuă să o facă fără încetare şi astăzi, acum, în anul 2011, reînnoind convingerea că pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din ceruri şi a locuit între noi (cf. In 1,14).

Credem, aşadar, şi mărturisim că Isus Cristos, Fiul Tatălui, când a venit plinirea timpului, s-a născut din femeie, s-a născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub lege, ca să dobândim înfierea (cf. Gal 4,5); credem că el a ales să se facă asemenea nouă întru toate afară de păcat, ca din plinătatea darurilor sale să luăm cu toţii har peste har (cf. In 1,14.16).

Credem că s-a făcut trup pentru a ne face să cunoaştem şi să ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul său, unicul născut, în lume, ca noi să avem viaţă prin el (cf. 1 In 4,9).

Credem că a venit pe pământ pentru a ne mântui, împăcându-ne cu Tatăl, căci Tatăl ne-a iubit şi ne-a trimis pe Fiul său, ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (cf. 1 In 4,10).

Dar, mai ales, credem, aşa cum ne învaţă Catehismul Bisericii Catolice, că el s-a făcut trup, s-a născut pe pământ pentru a ne face părtaşi ai firii dumnezeieşti, pentru a ne umple de viaţa sa dumnezeiască, pentru a ne face să fim asemenea lui, fiii preaiubiţi ai Tatălui ceresc.

Acesta este motivul pentru care Cuvântul s-a făcut om şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Omului, pentru ca omul, intrând în comuniune cu El şi primind astfel înfierea divină, să devină fiu al lui Dumnezeu, ne asigură sfântul Irineu, unul dintre marii învăţători ai Bisericii (Haer 3,191).

Înţelegem, aşadar, de ce sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea bucuriei, a iubirii şi a vieţii; este sărbătoarea optimismului şi a speranţei. Dumnezeu e cu noi şi, dacă el este cu noi, ce ne poate lipsi şi cine poate fi împotriva noastră (cf. Rom 8,31)?

Dragi fraţi şi surori, dragi familii,

Când sărbătorim Crăciunul retrăim şi o altă realitate. Crăciunul înseamnă naştere, naşterea Domnului. Crăciunul ne vorbeşte despre viaţă, despre iubire. Crăciunul ne cheamă să ne întoarcem în familii, lângă părinţi, lângă mama şi tata.

Când vorbim de un copil trebuie să-i vedem pe părinţi, trebuie să o vedem mai ales pe mama.

Ne bucurăm să ne apropiem de Isus, pruncul divin, să-l adorăm şi să-l proclamăm ca Dumnezeul nostru, dar să nu uităm că acest lucru nu era posibil dacă nu exista o mamă şi un climat de familie, dacă Dumnezeu Tatăl nu pregătea pentru Fiul său unicul născut o mamă, o inimă iubitoare, un sălaş curat şi sfânt, imagine a cerului.

Dragi familii,

Biserica noastră locală se află într-un program pastoral, care ne invită pe toţi să ne întoarcem în familie, să cunoaştem mai bine această instituţie divină, această taină, căreia Creatorul a toate i-a încredinţat o aşa de mare şi nobilă misiune: viaţa, copiii, viitorul omenirii şi al societăţii.

Nu ar fi astăzi viaţă pe pământ, nu ar fi viitor pentru omenire, dacă nu ar fi existat acest nucleu al vieţii, acest leagăn şi sanctuar al iubirii, această icoană a iubirii trinitare. Lumea, aşadar, e legată de familie de părinţi, de mame bune şi fidele. Ce frumos sublinia fericitul Ioan Paul al II-lea acest adevăr fundamental al vieţii creştine în anul 1994, când spunea:

"Familia îşi are originea din aceeaşi iubire cu care Creatorul îmbrăţişează lumea creată, aşa cum este deja exprimat «la început», în Cartea Genezei (Gen 1,1). În Evanghelie, Isus ne oferă o supremă confirmare a acestui lucru: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut» (In 3,16). Fiul unicul născut, consubstanţial cu Tatăl, «Dumnezeu din Dumnezeu şi lumină din lumină», a intrat în istoria oamenilor prin intermediul familiei: «Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om. A muncit cu mâini de om, [...] a iubit cu inimă de om. Născându-se din Fecioara Maria, el s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, în toate asemenea nouă în afară de păcat». Aşadar, dacă Cristos «îl dezvăluie pe deplin omului pe om», face asta începând de la familia în care a ales să se nască şi să crească. Se ştie că Răscumpărătorul a petrecut mare parte din viaţa sa în casa ascunsă din Nazaret, «supus» (Lc 2,51) ca «Fiu al Omului» Mariei, mama sa, şi lui Iosif, tâmplarul. Această «ascultare» filială a sa nu este deja prima exprimare a acelei ascultări faţă de Tatăl «până la moarte» (Fil 2,8), prin care a răscumpărat lumea?

Misterul divin al Întrupării Cuvântului este deci în strâns raport cu familia umană. Nu numai cu una, aceea din Nazaret, ci într-un fel cu orice familie, asemănător cu ceea ce afirmă Conciliul Vatican II despre Fiul lui Dumnezeu care în Întrupare «s-a unit într-un anumit mod cu orice om». Urmându-l pe Cristos «venit» în lume «pentru a sluji» (Mt 20,28), Biserica estimează slujirea adusă familiei una dintre îndatoririle sale esenţiale. În acest sens, atât omul cât şi familia constituie «calea Bisericii»" (Scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea către familii, nr. 2).

Familia din Nazaret, unde a binevoit să coboare Fiul lui Dumnezeu, alegând sânul Maicii Preacurate, prin opera Duhului Sfânt, reprezintă imaginea binecuvântată a planului lui Dumnezeu în favoarea omului, a vieţii şi a întregii omeniri.

Hotărârea Părintelui ceresc de a-l trimite pe Fiul său în lume printr-o fecioară, prin Maria, reprezintă confirmarea definitivă a instituţiei divine de la început, în puterea căreia stă viitorul întregii omeniri, constituind astfel o capodoperă a creaţiunii şi o arcă de salvare a vieţii.

Când celebrăm Naşterea Domnului şi descoperim misterul familiei din Nazaret, alegerea Mariei în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea specială a Duhului Sfânt şi grija celui ales să fie tată purtător de grijă, sfântul Iosif, răspuns la planul inefabil al Părintelui ceresc, întâlnim cea mai elocventă imagine a înţelepciunii divine, pe care a încredinţat-o omenirii, ca o permanenţă a iubirii divine şi a revărsării vieţii pe pământ, familia constituită şi consacrată prin sfânta Căsătorie.

În familia din Nazaret a coborât viaţa, în ea a sălăşluit Fiul lui Dumnezeu, în ea găsim icoana fiecărei familii deschisă pentru viaţă, copii, armonie, comuniune şi credinţă. În ea întâlnim adevărata icoană a fericirii şi ea are menirea de a fi un exemplu de fidelitate faţă de marea misiune a iubirii şi vieţii.

Dragi fraţi şi surori, dragi familii,

Cu ocazia anului pastoral 1984, fericitul Ioan Paul al II-lea transmitea întregii Biserici şi, mai ales, familiilor din întreaga lume o scrisoare apel, de care am amintit mai sus, chemând pe părinţi şi copii să iubească vocaţia şi demnitatea cu care i-a onorat Dumnezeu, de a fi colaboratorii săi pentru viaţa lumii şi să poarte în lume bucuria iubirii şi lumina învăţăturii sale.

Cu aleasă preţuire vreau să redau câteva gânduri şi îndemnuri din apelul final al acestui document pontifical, care se potrivesc aşa de bine în programul nostru pastoral pe care-l continuăm în noul an liturgic, început cu prima duminică din Advent. Sunt cuvintele şi chemarea unui mare sfânt şi păstor. Ele vor să ne însufleţească şi mai mult în cunoaşterea şi iubirea familiei şi a sacramentului Căsătoriei. Sunt cuvinte pe care vreau să ni le însuşim în continuarea programului nostru pastoral dedicat familiei şi Căsătoriei creştine:

"Aşadar, aceasta este invitaţia: o invitaţie adresată în special vouă, preaiubiţi soţi şi soţii, taţi şi mame, fii şi fiice. Este o invitaţie adresată tuturor Bisericilor particulare ca să rămână unite în învăţătura adevărului apostolic; adresată fraţilor întru episcopat, preoţilor, familiilor călugăreşti şi persoanelor consacrate (...); adresată fiecărui bărbat şi femeie de bunăvoinţă.

Cristos, care este acelaşi «ieri, astăzi şi întotdeauna» (Evr 13,8), să fie cu noi în timp ce ne plecăm genunchii înaintea Tatălui de la care provin orice paternitate şi maternitate şi orice familie umană (cf.Ef 3,14-15) şi, cu aceleaşi cuvinte din rugăciunea către Tatăl pe care el însuşi ne-a învăţat-o, să ofere încă o dată mărturia iubirii cu care el ne-a «iubit până la sfârşit» (In 13,1)!

Vorbesc cu puterea adevărului său omului din timpul nostru ca să înţeleagă ce bunuri mari sunt Căsătoria, familia şi viaţa; ce mare pericol constituie nerespectarea acestor realităţi şi lipsa de considerare faţă de valorile supreme care stau la baza familiei şi a demnităţii fiinţei umane (...).

Preaiubiţi fraţi şi surori, acestea să fie angajarea familiilor creştine şi râvna misionară a Bisericii de-a lungul acestui an bogat de haruri divine singulare. Sfânta Familie, icoană şi model al oricărei familii umane, să ajute pe fiecare să meargă în spiritul de la Nazaret; să ajute orice nucleu familial să aprofundeze propria misiune civilă şi eclezială prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciune şi împărtăşirea fraternă de viaţă. Maria, mama iubirii frumoase, şi Iosif, păzitorul Răscumpărătorului, să ne însoţească pe toţi cu ocrotirea lor neîncetată!" (Scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea către familii, nr. 23).

La această chemare sfântă adaug şi rugăciunea noastră: fie ca icoana Maicii Domnului de la Cacica, pelerină prin parohiile noastre, să redescopere în părinţi şi copii iubirea faţă de cel care a întemeiat familia, de cel care a consacrat-o şi de Spiritul Sfânt care o sfinţeşte mereu.

Dragi fraţi şi surori,

Mă bucur să închei acest cuvânt părintesc invitându-vă ca, sărbătorind Naşterea Domnului, să fiţi fericiţi în propriile familii, să trăiţi zile de bucurie şi de pace şi să descoperiţi în cele trei persoane sfinte ale familiei din Nazaret imaginea corespunzătoare şi exemplul împlinirii chemării primite.

Să formaţi împreună cu celelalte familii ale diecezei noastre marea familie a Bisericii care sărbătoreşte bucuria şi viaţa, ca dar al lui Dumnezeu şi ca izvor de adevărată fericire.

Împreună cu Preasfinţitul nostru Aurel, cu toţi preoţii din episcopie şi din seminar, vă dorim tuturor

Crăciun fericit şi multă pace în familii.

Cu bucurie şi binecuvântare,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi