Pilde creştine

Drumul strugurilor

Odată Sfântul Macarie (cel din Alexandria) poftise să mănânce nişte struguri proaspeţi şi buni, pe care îi trimisese cineva.

Vrând să-şi biruiască pofta, îi trimise unui călugăr neputincios, care poftise şi el asemenea struguri.

Dar şi acesta, ca să-şi înfrâneze pofta, îi trimise altui călugăr şi mai slab.

Şi aşa, unul de la altul i-a trimes, până ce strugurii au ajuns iar la Macarie, întregi şi neatinşi.

Sfântul, cercetând această întâmplare şi aflând că toţi fraţii, deşi poftind, se înfrânaseră - mare i-a fost mulţumirea - şi, luând strugurii, i-a dat spre mâncare pasărilor cerului.

Să închidem uşile

Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau „Bunica-închide-uşa”.

Porecla aceasta şi-o căpătase ea astfel:

Ori de câte ori nepoţii ei plecau in oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:

- "Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine".

Iar dacă vreunul o întreba: "Ce uşi, bunico?", ea îi spunea:

- "Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei. Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: "Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele". Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecăţii. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu... De vei face aşa, noroc mare te va întâmpina în viaţă.”

"Nu pot ... "

Un soldat avea prostul obicei să înjure.

Într-o zi, stând de vorbă cu preotul regimentului, soldatul îi zise:

- "M-aş lăsa de înjurătură, dar nu pot." Preotul îl luă cu sine în oraş şi-i zise:

- "Îţi dau o sută de lei, dacă tot timpul cât vei fi cu mine nu vei înjura.”

Şi vreme de două ceasuri, ei se plimbară prin oraş. Soldatul se ţinu de făgăduială şi preotul îi dădu suta de lei.

Când se despărţiră, preotul îi zise:

- "Tu, prietene, mi-ai spus că nu poţi să te laşi de înjurătură pentru nimic în lume. Şi iată, văd că numai pentru o sută de lei ai putut să nu înjuri două ceasuri. Atunci, cu şi mai mare înlesnire te vei lăsa de această rea apucătură, când vei şti că pentru această faptă bună, vei căpăta o răsplată neînchipuit mai mare şi mai frumoasă de la Dumnezeu!”

Şi de-atunci, soldatul acela n-a mai înjurat.

Bogăţia – războiul - moartea

 Un om mergea pe o potecă. Văzu înaintea lui trei azime.

- „Ce să fie?", îşi zise.

Atunci, se ivi un om bătrân şi-i răspunse:

- "Rupe-le, şi vei vedea.”

Omul le rupse. În una erau câteva fire de grâu, în alta câteva picături de sânge, şi în a treia viermi.

- "Ce însemnează acestea?"

Bătrânul îi răspunse:

- "Firele de grâu înseamnă bogăţie, sângele război, iar viermii, moarte".

- „Şi ce rost au ele?”

- "Bogăţia pune vrăjmăşie între oameni. Ei se încaieră şi îşi varsă sângele, iar la urmă, pe toţi îi paşte putrejunea morţii.”

Aşa se petrece viaţa oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu.

Foiţa de ţigară

Un om stricat şi beţiv, obişnuia să înjure de toate cele sfinte, şi să-şi facă ţigară din filele Noului Testament.

Într-o zi, ţigara i se tot stingea.

Vrând să vadă de ce nu arde, o desfăcu şi văzu atunci scris: "Care va fi sfârşitul celor ce nu cred în Evanghelie?"

Omul rămase cu inima străpunsă de această întrebare. Orice făcea, ori de ce se apuca, nu mai putea scăpa de aceste vorbe, care îi ardeau ochii şi sufletul.

Curând căzu în grea îndoială, pe urmă îl cuprinse o mare mâhnire pentru toate păcatele pe care le făcuse şi Dumnezeu îndurându-se de el, beţivul se prefăcu într-un om plin de credinţă şi de omenie.

(sursa: Viaţa creştină în pilde de Al. LASCAROV-MOLDOVANU)