Arta de a dărui (II)

Prin revizuirea simţământului de posesiune, prin renunţarea treptată la ideea de "eu" şi "al meu", vom reuşi să purificăm egoul şi chiar să-l transcendem în totalitate. Pentru a obţine uriaşe transformări spirituale nu este obligatoriu să medităm asupra ideii de dăruire. Dăruirea trebuie exersată aşa cum o înţelegem acum, la nivelul la care ne aflăm. Dacă prin acţiunea de a dărui cineva înţelege faptul de a oferi de mâncare unui sărac, sau a da câţiva bănuţi unui cerşetor, el trebuie să-şi pună în practică această atitudine într-un mod cît mai detaşat posibil şi, mai ales, trebuie să o facă cît mai des cu putinţă.

Dacă dăruirea nu poate fi considerată o cale spirituală în sine, trebuie să remarcăm, totuşi, că absolut toate religiile şi şcolile spirituale din întreaga lume fac trimitere la dăruire. De ce avem de a face cu această omniprezenţă a dăruirii în toate tradiţiile spirituale? Pentru că orice evoluţie spirituală implică expansiunea conştiinţei sau, altfel spus, distrugerea sistematică a tuturor limitărilor impuse de ego. Poate că nu toţi au puterea de discriminare suficientă pentru a aborda prin meditaţie problema transcenderii egoului, dar absolut oricine este capabil de a înfăptui actul elementar de a dărui. Prin simplul act de a dărui, egoul poate fi purificat şi apoi depăşit complet. Egoul este, totuşi, foarte subtil. Gândul de "eu" este primul care apare în minte. Există, deci, pericolul ca egoul să-şi supună şi să pervertească până şi actul elementar şi sfânt al dăruirii. Este vorba, aici, de toate darurile pe care le realizăm cu scopul de a câştiga faimă sau diferite alte avantaje.

Pentru a nu permite egoului să pervertească actul dăruirii, este necesar ca întotdeauna dăruirea să fie însoţită de o maximă detaşare şi de o profundă iubire. Acest lucru implică o integrare spirituală sau cel puţin afectivă a actului dăruirii. Tot pentru a păcăli egoul, care tot timpul aşteaptă să-şi pună amprenta pe toate acţiunile care îi pot aduce faimă, trebuie să oferim înainte de a ni se cere şi să ne îndepărtăm înainte de a ni se mulţumi. Concret, este bine ca actele noastre de dăruire să nu fie ştiute de nimeni, "să nu ştie dreapta ce face stânga" - după cum spune Iisus. Exersând astfel actul de a dărui, avem toate şansele să depăşim condiţionările egoului şi mai ales frica.

Un alt mod de a acţiona este acela de a dărui totul. În clipa în care eşti capabil să oferi tot ceea ce ai, şi nu numai o parte, fără a te gândi la o răsplată imediată sau viitoare, în aceeaşi clipă ai învins orice manifestare egotică. Ai devenit absolut liber.

Atunci când oferi doar ceea ce îţi prisoseşte, egoul este încă liniştit

Iisus pe când era în Templu, ridicându-şi privirea văzu bogaţii care puneau ofranda lor în vistieria templului. Văzu şi o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Şi zise: "Drept vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia au pus ofranda din prisosul lor, pe când ea, din nevoia sa, a pus TOT ce avea la viaţa ei".

Dăruind totul, egoul este complet depăşit. Atât timp cît îţi mai păstrezi o rezervă, aceasta arată o limitare în credinţă. Cu cît opreşti mai mult, cu atât mai mult îi lipseşte credinţei tale. Într-un alt loc, Iisus este întrebat de un tânăr bogat ce trebuie făcut, pentru a avea viaţă veşnică. Iisus îi răspunde: "Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde TOT avutul, dă-l săracilor şi vei avea comoară în cer".

Atunci când oferi doar ceea ce îţi prisoseşte, egoul este încă liniştit, ba chiar se poate folosi de actul dăruirii pentru a se întări, dezvoltând mândria. Dar atunci când ai dăruit totul, egoul este complet descoperit.

A dărui şi a primi sunt două acţiuni complementare. Desprindem din această corelaţie faptul că niciodată nu poţi să primeşti mai mult decât poţi să dai. Dăruind totul, poţi să primeşti totul. Acest lucru este esenţial, de exemplu, în relaţia maestru-discipol sau într-o relaţie de iubire.

Este recomandabil să începem exersarea dăruirii prin oferirea acelor lucruri care ne prisosesc. Cred că fiecare are printre lucrurile sale câteva obiecte care nu-i mai sînt chiar atât de utile. Aceste obiecte le putem dărui. Apoi, trebuie ca, ori de câte ori în preajma noastră se desfăşoară o acţiune la care putem participa, să ne oferim ajutorul înainte de a ni se cere şi să ne îndepărtăm înainte de a ni se mulţumi.

Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că, dacă nu exersăm simultan puterea de "a primi", dăruirea noastră se va plafona. A şti să primeşti este uneori mai important decât să dăruieşti. A primi cu adevărat darul care ţi se oferă înseamnă a-i susţine subtil celui care oferă starea de deschidere pe care el o iniţializează în acel moment. Dacă cel care dăruieşte va observa că darul său nu este primit cum trebuie (cu bucurie) va suferi, oricât de detaşat ar fi în ceea ce priveşte acţiunea sa de a dărui.

Daruri pentru cei mici şi cei mari

Exceptând acele daruri care nu sunt altceva decât o mită, o plată, un serviciu, trebuie să ştim să preţuim ceea ce ni se oferă. Să primim pur şi simplu, cu bucurie, cu inocenţă, cu candoare. Şi în această privinţă avem multe de învăţat de la copii. În mod normal, când un adult primeşte un dar, ori va spune că "nu trebuia", "că e prea mult", ori va avea tendinţa de a-ţi răspunde imediat printr-un alt dar, ceva de genul unui contra-serviciu. Este un mod deplorabil de a te comporta. Cineva spunea că cel cu adevărat generos este cel care ştie să primească.Dăruiţi unui copil trei ciocolate, de exemplu, şi vedeţi dacă el vă va spune: "vai, nu trebuia" sau că "e prea mult, nu trebuia să te deranjezi". Copiii "înhaţă" darul şi se îndepărtează pentru ca nu cumva să te răzgândeşti. Şi bucuria ta este mare atunci pentru că bucuria celui care a primit este mare.

(extras din cartea „Arta de a trăi”, Cristian Constantin ŢURCANU)