Usturoiul miraculos, tradiţii de Sfântul Andrei

În seara de 30 noiembrie, se adunau la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei puneau mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Puneau apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mâncau, vorbeau şi râdeau în toată voia bună, până când apăreau zorii zilei. Fetele îşi împărţeau între ele usturoiul, pe care îl duceau a doua zi la biserică, pentru a-l sfinţi preotul. Acest usturoi se punea pe policioară la icoane, fiind bun pentru „făcut” de dragoste.

Previziuni meteorologice

În alte zone din ţara noastră, „păzitul usturoiului” se făcea în felul următor: într-o casă de gospodar se strângeau 10-12 fete, fiecare fată având câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se puneau pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acopereau cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stătea un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care ardea de cu seara şi până spre ziuă. Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stăteau de strajă două babe, care băgau bine de seamă ca să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Stăteau acolo neclintite până dimineaţa. De la păzitul acelui usturoi s-a născut zicala: „Parcă a păzit usturoiul”, care se aplică celui ce se cunoaşte că a petrecut o noapte fără somn. În realitate, este vorba despre reminiscenţa unei străvechi sărbători precreştine, în care privegherea de noapte era asociată cu ruga, într-un context după cum se vede destul de bogat pentru a nu permite o reconstituire simplistă.

La această petrecere veneau şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se petrecea până în zori. Când se făcea ziuă, hora era jucată afară. Un flăcău „juca” în mijlocul horei covata cu usturoi şi toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi luau lucrurile şi le împărţeau flăcăilor. Pâinea se mânca, rachiul se bea, usturoiul se păstra „de leac”. Când vitele erau bolnave, li se dădea mujdei în borş ori în vin şi le trecea. Dacă se fura din usturoi, nu era semn bun: fetei nu-i mai mergea bine. Usturoiul păzit era semănat primăvara. La drum lung, se lua cu sine puţin usturoi.

Tot în această noapte se făceau previziuni meteorologice: dacă luna era plina şi cerul senin, se zicea că iarna va fi cu moină. Dacă luna era plină şi dacă cerul era întunecat, dacă ningea sau ploua, peste iarnă urmau să fie zăpezi mari şi grele.

De la această zi şi până la Crăciun, gospodinele nu mai ţeseau la război şi nu mai torceau, „ca să nu toarcă lupii în casă” şi ca să nu se supere Maica Domnului pe dânsele.

Sfântul Andrei este socotit început de iarnă, numindu-se din aceasta cauză şi „Andrei-de-iarnă”.

www.ecolife.ro)