Prietenia, dragoste şi dăruire (I)

Ce este de fapt prietenia? Prietenia este cel mai valoros lucru, un lucru ce greu poate să fie explicat în cuvinte. Niciodată nu există cuvinte suficient de expresive ca să definească prietenia. Ea este cea mai aleasă floare. Cine are un prieten adevărat poate să afirme că este cu adevărat fericit. Prietenia este cea care înfloreşte în sufletul omului virtutea dragostei, a generozităţii, ajutorul dezinteresat.
„Aşa trebuie prietenul adevărat să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge cu sârguinţă să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară cu prietenul adevărat”.

„Iubeşte pe prietenul tău, ca pe tine însuţi”

Cel mai mare şi valoros lucru este prietenia. „Iubeşte pe prietenul tău, ca pe tine însuţi.” (Levitic 19, 18) ne sfătuiesc cuvintele înţelepte ale Leviticului, însă de mare preţ este să-ţi iubeşti prietenul mai mult decât pe tine însuţi. Ca dovadă a acestei adevărate prietenii avem jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce, căci o prietenie adevărată este o răstignire pe cruce.
Un prieten adevărat este acela care se află lângă tine în orice moment, căci „Mai fericiţi sunt doi laolaltă decât unul.” (Ecclesiastul 4, 9) Prietenul adevărat se află lângă tine la bine şi la rău, e cel care te înţelege, e cel care-ţi cunoaşte slăbiciunile, le acceptă, te ajută să treci peste toate greutăţile. Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el este ca un frate.”  (Pilde 17)

Când ai un prieten adevărat este ca şi cum ai găsit o lumină călăuzitoare

Când ai un prieten adevărat este ca şi cum ai găsit o lumină călăuzitoare. El e cel în care ai încredere, căci lui îi mărturiseşti toate problemele tale, iar el la rându-i pe ale lui. Cu prietenul tău eşti întotdeauna sincer. El trăieşte împreună cu tine reuşitele tale dar şi eşecurile. Se bucură de orice reuşită a ta şi se întristează atunci când eşti dezamăgit şi rănit. Doar el te sfătuieşte înţelept atunci când greşeşti pentru a te îndrepta. „Sfaturile prietenului sunt dulci şi înveselesc inima ca untdelemnul şi ca miresmele”  (Pilde 27, 9). El te sfătuieşte cu dragoste sinceră atunci când greşeşti pentru a nu lăsa făţărniciile aceste lumi să rănească micile neputinţe ale prietenului ce pot să fie corectate, căci „mai mult preţuieşte o dojană pe faţă decât o dragoste ascunsă” (Pilde 17, 5). „Rănile pricinuite de un prieten sunt de bună credinţă, în timp ce sărutările celui ce te urăşte sunt viclene”  (Pilde 27, 4-5).

Adevăraţii prieteni îşi iartă toate greşelile

Dacă ai un prieten adevărat poţi să treci peste orice greutăţi în viaţă, căci poţi să ai toate bogăţiile pământului, dar dacă nu ai un prieten adevărat eşti gol sufleteşte, iar când vei sesiza singurătatea sufletească în care te îneci îţi dai seama că ai trăit degeaba.
Dacă cineva vede pe prietenul iubit sau îşi aminteşte de acesta simte cum inima îi tresare de fericire, faţa zâmbeşte a lumină, trece peste toate mai uşor ştiind că prietenul iubit îi este alături sufleteşte. Un prieten adevărat nu vrea nimic de la tine niciodată, poate doar faptul de a se simţi bine în prezenţa ta.
Dacă mărturiseşti un gând, un vis, o dorinţă unui prieten, iar el consideră că îţi este folositoare sufleteşte face orice sacrificiu pentru a îndeplini acel ideal şi nu cere nimic în schimb doar se bucură de fericirea ce străluceşte pe chipul prietenului său.
Adevăraţii prieteni îşi iartă toate greşelile, căci în primul rând suntem oameni, iar omul e supus greşeli datorită naturi sale trupeşti. Un prieten adevărat nu poate să fie supărat pe prietenul său, chiar dacă acesta i-a greşit copilăreşte, din nepricepere. Iar dacă prietenul se supără şi nu înţelege că a greşit, poţi să-l mustri cu dragoste, să-l sfătuieşti înţelept, dar niciodată să nu-i întorci spatele sau să-l trădezi, căci atunci pierzi un lucru mai valoros decât viaţa, pierzi lumina prieteniei. „Ceartă-te cu prietenul tău, dar taina lui să n-o dai pe faţă”  (Pilde 25, 9).

(Pr. Ion TURNEA, sursa: www.copii-crestini.ro) 

Bibliografie:
1. Branişte, Marin M., Concepţia Sfântului Ioan Gură de aur, despre prietenie şi dragoste, „Studii teologice”, anul IX, nr.9-10, 1957.
2. Seviciu, Traian, Valoarea  prieteniei în viaţa şi opera Fericitului Augustin, „Ortodoxia”, anul XII, nr.3, 1960.
3. http://www.citate-celebre.com
4. http://www.ioanguradeaur.ro
5. Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.