Rugăciunea – un răspuns Lui Dumnezeu

Ce este rugăciunea? Ce este, de fapt, pentru fiecare din noi, rugăciunea? Ne rugăm să ne dăruiască Dumnezeu cele de trebuinţă. Ne rugăm să ne dăruiască Dumnezeu mâncare. Ne rugăm să ne dăruiască sănătate. Ar trebui să ne dăm seama că modul în care ne raportăm la rugăciune e legat de modul în care ne raportăm la Însuşi Dumnezeu. Dacă noi stăm de vorbă cu Dumnezeu doar câteva minute pe zi, dimineaţa şi seara, închinându-ne la repezeală, spunându-ne dorinţele la repezeală, şi în rest trăim după cum ne modelează înţelepciunea lumii acesteia, suntem departe de mântuire.

Rugăciunea ar trebui să fie pentru noi totul. Pentru că viaţa în această lume este plină de greutăţi, este plină de ispite, de curse ale vrăjmaşului, şi numai prin rugăciune putem primi puterea de a le sta înainte.

În momentul în care pruncul scânceşte, mama crede că-i e foame şi-i dă să mănânce. Numai că pruncul poate să scâncească din multe alte motive şi să nu aibă nevoie de hrană la momentul respectiv. Dumnezeu ştie exact ce ne este de trebuinţă, ascultă rugăciunile noastre, însă vrea ca noi să ştim ce să-I cerem. Dacă un copil le cere părinţilor săi o sabie sau un cuţit ca să se joace cu el, bineînţeles că părinţii nu-i vor da acel cuţit. De multe ori ni se pare că Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea, pentru că ceea ce cerem nu ne este de folos, sau nu ne este de folos la momentul respectiv.

În măsura în care vieţile noastre sunt modelate de rugăciune, în măsura în care ne rugăm lui Dumnezeu să trecem fiecare zi fără prihană, să stăm puternici în faţa ispitelor, Dumnezeu ne va ajuta.

Ce facem atunci când avem un necaz? Fiţi sinceri! Care este unul din primele lucruri pe care le faceţi când daţi de necazuri? Nu căutaţi să împărtăşiţi frământarea voastră şi altora? Nu puneţi mâna pe telefon, ca să vorbiţi cu prietenii, rudele sau – în cel mai bun caz – cu duhovnicul?

Foarte greu ne dăm seama că prima fiinţă cu care ar trebui să stăm de vorbă, în astfel de necazuri, este Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a îngăduit să trecem prin încercările respective, şi aceste încercări de multe ori nu au alt rost decât a ne ajuta să înţelegem că undeva greşim. Că viaţa noastră duhovnicească şchiopătează.

Un părinte spunea la un moment dat: „Dumnezeu le dă oamenilor necazurile pentru ca noi, oamenii Bisericii, să putem semăna sămânţa cea bună a credinţei”.

Ştiţi că, la vreme de mare necaz, când e de exemplu un cutremur, se închină foarte, foarte mulţi oameni, chiar şi dintre cei care nu merg la biserică. Pentru că, la vreme de mare necaz, Dumnezeu le este oamenilor singura nădejde. Omul înţelege că numai Dumnezeu îi poate da puterea să treacă de respectiva încercare.

Noi însă ne supărăm că Dumnezeu nu răspunde cererilor noastre. Ar fi bine să înţelegem că de fiecare dată când nu răspunde o face cu un anumit scop. Nu există nimic întâmplător în această lume.

Dumnezeu nu Se bucură văzând că noi suferim, dar îngăduie ca noi să suferim, pentru ca sufletele noastre să se cureţe de noroiul păcatelor.

Rugăciunea este cel mai bun dialog cu Dumnezeu. Rugăciunea este starea în faţa lui Dumnezeu în care învăţăm să trăim cu un picior pe pământ şi cu un picior în Rai. Rugăciunea trebuie să fie pentru noi totul. Mulţi oameni ajung la sinucidere pentru că nu au înţeles că Dumnezeu îi iubeşte. Nu au înţeles că Dumnezeu vrea să stea de vorbă cu ei.

(Conferinţă – Oradea, scriitor Danion Vasile)