Preotul şi profesorul, împreună, pentru o educaţie creştină

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi care ar trebui să fie relaţia dintre preot şi profesorul de religie pentru o mai bună educaţie creştină a elevilor?

Relaţia dintre preot şi profesorul de religie este una în spiritul credinţei noastre, relaţie care are ca scop apropierea şi mai mare a elevilor de Dumnezeu şi îmbunătăţirea vieţii lor religioase. Atât preotul, cât şi profesorul sunt datori să se intereseze unul de celălalt pentru a conlucra mai bine la informarea şi formarea unui mod de viaţă creştin necesar elevilor pentru mântuirea sufletelor lor. Se pot realiza multe proiecte în comun, preotul poate să susţină material profesorul în unele situaţii. Se poate realiza un cerc de pictură, excursii la mănăstirile din zonă, la catedrală etc. Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române pune în atenţie, atât profesorului, cât şi preotului, de a conlucra "cu timp şi fără timp" la îmbogăţirea Bisericii lui Hristos.

- Care este ajutorul pe care profesorul de religie îl dă preotului?

Profesorul de religie îi poate îndrepta pe copii spre biserică, îi pregăteşte din perspectiva cunoştinţelor a adevărurilor de credinţă, care nu pot rămâne literă moartă, ci trebuie transpuse în practică prin participarea elevilor la viaţa bisericească, la rugăciune şi la primirea Tainelor Bisericii. Catehismul Bisericii noastre recomandă ca cel puţin de patru ori pe an creştinii să se spovedească şi să se împărtăşească. De aceea este necesar ca profesorul de religie să-i îndrume pe elevi spre preotul lor paroh. Profesorul este dator să explice copiilor temele fundamentale ale credinţei, reluând lecţia despre păcat, virtute, să le pregătească un mic îndrumar de spovedanie. Este cu adevărat important a împlini porunca iubirii cu cele alăturate ei, cu nejudecarea aproapelui, milostenia, cinstirea părinţilor, respectul faţă de cei mai în vârstă, fapta bună ş.a.

- Elevii sunt mai receptivi la şcoală sau la biserică?

Contează mult ca metodele de predare să fie atractive, pentru a putea capta atenţia celor mici, care prin joc pot învăţa multe. Diferite jocuri, precum desen, pictură, muzică, însă fără a fi solicitaţi foarte mult pe partea de memorie.

Adevărurile de credinţă trebuie reţinute, însă trebuie privit dincolo de evaluare şi cred că este important să formăm deprinderi creştineşti pentru elevi. Sfânta Scriptură ne spune ceea ce ar trebui să împlinim pentru a merge pe calea dreaptă, dar totodată este nevoie de cadrul care să transpună aceste norme pe care noi le numim porunci.

Pe de altă parte, ceea ce se întâmplă la biserică nu se întâmplă la ora de religie. În biserică este o atmosferă deosebită, este lăcaşul consacrat, unde au loc slujbele religioase şi unde elevul va percepe mult mai bine viaţa religioasă, rugăciunea şi Sfânta Împărtăşanie, care este hrana vieţii veşnice.

- În ce măsură Şcoala şi Biserica colaborează pentru promovarea unui model de viaţă creştin?

Idealul vieţii creştine este sprijinit atât de Şcoală, cât şi de Biserică, dacă ne gândim la anii 1990, când Şcoala, Ministerul, Statul au impulsionat predarea religiei în şcoală. Anii au trecut, predarea religiei a devenit obligatorie, doar confesiunea fiind opţională.

Religia ca materie de studiu face parte din trunchiul comun normelor didactice ale structurii materiilor, dar nu trebuie să ne mărginim doar la acest minim. Ca în orice domeniu este loc de mai mult, şi întâlnirea dintre cele două componente educaţionale poate avea loc şi în alt cadru, prin iniţierea de concursuri locale, judeţene în parteneriat dintre Şcoală şi Biserică. Astfel de evenimente adună laolaltă profesorul de religie şi preotul şi implicit îi pune într-o legătură mai vie, mai directă pe lângă celelalte activităţi pe care le desfăşoară.

(Diac. Marius MIRCIA, Ziarul Lumina)