Televizorul şi educaţia

Deşi s-au scris şi spus multe despre influenţa televiziunii asupra minţii umane, există, în continuare, multiple nuanţe ale discuţiei. Cert este că nimeni nu mai contestă caracterul indispensabil al televizorului. El nu mai constituie de mult un element de lux în casele românilor. Însă, ca orice întrebuinţare curentă, calea undelor tv generează şi excese.

Primul dintre ele ar fi invazia famelică a reclamelor, ca sursă de câştig pentru patronii tv, dar şi ca stimul puternic pentru consumul iraţional în rândul populaţiei. Apoi, devoratorii bulimici de programe tv reprezintă dovada clară că această formă a comunicării de masă a devenit "a doua natură" pentru foarte mulţi dintre noi. "Statul la televizor" este pentru ei o îndeletnicire mai mult decât predilectă. Între pasiunile tinerilor noştri, lectura, bunăoară, a fost de mult înlocuită cu această, impropriu spus, ocupaţie. "Ce vei face astăzi? Cred că voi sta la televizor." Din cealaltă parte, îndemnurile vin persuasiv: "Rămâneţi în faţa micului ecran!" Cu alte cuvinte, îmi propun şi mi se propune să nu fac nimic. Doar să privesc, ore în şir, din ipostaza inactivă a ţintei pe care o vizează mesajele directe şi subliminale provenite din acel ecran (mai mic sau mai mare!).

Privitorul se instalează astfel într-o pasivitate nerodnică, ba chiar vulnerabilă. Ea îl conduce, subtil şi eficient, spre o alarmantă diminuare a propriei flexibilităţi intelectuale. O lipsă totală a reacţiei, a discernământului. Criteriile unei eventuale selecţii dispar pur şi simplu. Forma elimină conţinutul. Şi mai grav este că acest "model" comportamental se extinde şi la copiii noştri, de a căror educaţie moral creştină suntem întru totul răspunzători. Îngrijorarea este, prin urmare, justificată cu atât mai mult cu cât ştim toţi în ce constă astăzi preponderenţa emisiunilor incluse în grila televiziunilor comerciale!

Aici intervine aspectul etic al problemei. Responsabilitatea (morală e mult spus; culturală, poate) a celor care furnizează programele tv nu poate fi trezită (sau formată, dacă nu există) decât prin atitudinea celor care privesc emisiunile respective.

Publicul trebuie să ştie că există alternative pertinente la ştirile cancan, la reality show-ul (!) total infertil în plan cultural sau la divertismentul ignar cu tentă manelistică. Nu-ţi poţi lăsa propriul sistem de referinţă să se hrănească, frivol şi insalubru, sub influenţă mediatică, din fenomene maladive de tipul divorţului ostentativ, al bârfei generalizate sau al devoalării impudice a oricărei intimităţi, comportamente care, împreună cu altele de acest gen, frizează abjecţia. Este, pentru noi, adânc vătămător pe termen lung. Pentru modul de existenţă creştin şi nu numai, aceste manifestări sunt total indezirabile. În consecinţă, trebuie să cauţi modalităţi de a-ţi proteja valorile (autentice) şi de a le cultiva în acelaşi timp. În acest sens, o emisiune alcătuită pe considerente pedagogice, cu un mesaj ziditor, transmis cu decenţă şi cu o estetică veritabilă poate contribui realmente atât la informarea, dar mai cu seamă la formarea noastră sufletească. Posturi care promovează asemenea emisiuni există şi, cu toate că nu excelează la capitolul rating comercial, rămân repere de sănătate audio-vizuală în peisajul mediatic tv decadent al zilelor noastre.

(Pr. prof. dr. Marius Daniel CIOBOTĂ, Ziarul Lumina)