La şase secole de existenţă şi patru secole de la înnoirea bisericii Sfântul Nicolae din Suceava

Recent a apărut prima monografie a Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava, scrisă de dr. Ion Mareş, director adjunct al Muzeului Bucovinei. Lucrarea, întocmită cu prilejul aniversării a patru secole de la reînnoirea Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava, însumează 260 de pagini, cu un Cuvânt înainte semnat de Înaltpreasfinţia Sa Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, având o bogată ilustraţie color, indice, rezumat în limba engleză şi bibliografie.

Lucrarea este structurată în capitole semnificative: Introducere, Suceava - capitala Moldovei, Uliţa şi mahalaua Bisericii „Sfântul Nicolae”, Ctitorul, Descoperiri arheologice, Cahle descoperite în zona Bisericii „Sfântul Nicolae”, Arhitectura, Restaurările, Pictura murală a Bisericii „Sfântul Nicolae”, Mormintele din biserică, Obiectele de cult, cartea veche, Icoane pictate pe lemn, Catapeteasma veche, Proprietăţi, Documente, Slujitori ai Bisericii „Sfântul Nicolae”, Actualii slujitori de la Biserica „Sfântul Nicolae”, Rezumat, Bibliografie, Indice general şi Ilustraţii.

Volumul valorifică ştiinţific un mare număr de date inedite provenite de la cercetările arheologice sistematice recente, documente inedite şi edite, fotografii de epocă şi recente, planuri de arhitectură inedite etc. Din lucrarea întocmită cu multă rigurozitate, rezumăm câteva informaţii referitoare la acest foarte important monument, încărcat de istorie, loc de rugăciune şi de odihnă veşnică a celor înmormântaţi în vechiul cimitir al bisericii.

Biserica Sfântul Nicolae este amplasată în zona centrală a oraşului Suceava, în apropierea Colegiului Naţional Ştefan cel Mare (fost Obergymnasium greco-oriental kezaro-krăiesc, înfiinţat în 1860) şi lângă Hotelul Continental (Arcaşul), construit pe locul cimitirului bisericii, pe strada Mihai Viteazul, nr. 2. Este trecută pe lista monumentelor istorice la categoria A, cod LMI 2004, SV-II-A05474.

Monumentul este clasat în categoria tezaur a patrimoniului naţional imobil. Arhitectural prezintă particularităţi care se întâlnesc la puţine biserici, cum ar fi turnul-clopotniţă ridicat pe pridvor, forma interioară dreptunghiulară a altarului, boltirea acestuia etc.

Cea mai veche menţiune a Bisericii Sfântul Nicolae este o însemnare în slavonă pe un Tetraevanghel aflat în colecţia Sfântului Sinod din Sofia, care a fost dăruit în anul 1519 Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava de către cămăraşul de vistierie Mateiaş, fiul lui pan Grumaz pârcălabul. Însemnarea slavă, aflată pe pagina albă dinaintea Evangheliei lui Matei (f. 8), ne dă următoarele ştiri istorice şi biografice:

„Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi al Sfântului Duh, robul lui Dumnezeu Matiĭaş, cămăraş de vistierie din târgul Sucevei, fiul lui pan Grumaz pârcălabul, a cumpărat acest Tetraevanghel de la preoteasa din Ilva şi l-a înnoit a doua oară şi l-a dat în biserica unde este hramul Sfântului Părintelui nostru Nicolae din târgul Sucevei, ca să-i fie pentru sănătate şi pentru iertarea păcatelor; să fie neclintit de la acea biserică a (Sfântului) Nicolae în vecii vecilor. Dacă cineva ar încerca să-l strice sau să-l vândă, să fie blestemat de Dumnezeu şi de Prea Curata Maica Domnului şi de 318 părinţi (de la Nicheia) şi de Sfântul Părinte Nicolae şi de toţi sfinţii. În zilele piosului domnului nostru Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod cel Tânăr. Şi era vistiernic pan Eremia şi vameş în Suceava unchiul acestui Matiĭaş.

În anul 7027 (1519), luna i (…) 3, duminica.”

Donatorul, aflat la începutul ascensiunii în dregătorii înalte, aparţine unei puternice familii de boieri din Moldova, fiind ctitor al Mănăstirii Coşula (1535), cu hramul Sfântul Nicolae, şi al Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din satul Horodniceni (1539).

În zidul Lumânărarului ridicat în 2002 la Biserica Sfântul Nicolae este încastrată o piatră de mormânt, aflată iniţial în biserică, cu anul aproape şters, 1510 (?) sau 1540 (?). Piatra aparţine primei construcţii, probabil unei biserici de lemn. În pronaos, în partea dreaptă, la nivelul pardoselii, se păstrează o piatră de mormânt, înfrumuseţată de către cneaghina Elisafta, a jupânului său panul Iane Calugheru, vistier din Pogoniani, răposat în anul 7104 [1595], mart[ie] 24, la Poperiu [?]. Acest mare boier Iane/Ioanis/Ion Calugheru a ocupat înalte dregătorii în administraţia ţării, în timpul domnului Petru Şchiopu (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591), fiind rudă cu Movileştii şi cu Nicoară Prăjescu. Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care biserica a fost înnoită de boierul Prăjescu în anul 1611.

Potrivit profesorului gimnazial Wilhelm Schmidt, autor al lucrării istorice despre oraşul Suceava, tipărită la Cernăuţi, în anul 1876, intitulată „Suczawa’s historische Denkwürdigkeiten von den ersten historischen Kenntnis, bis zur Verbindung der Bukowina mit Oesterreich. Ein Stück Städte-Chronik und moldauischer Geschichte”, Biserica Sfântul Nicolae ar fi fost construită la 1550 de domnul Moldovei Iliaş (1546-1551), fiul lui Petru Rareş, citând drept sursă de informare o notiţă de mână, aflată în arhiva Decanatului de la Ipoteşti, însă informaţiile nu corespund datelor istorice şi arheologice. Este posibil ca biserica să fi fost reparată de Iliaş, care a trecut ulterior la religia mahomedană, fiind poreclit Turcitul. Astfel s-ar explica de ce numele acestuia nu a fost scris pe pisania aşezată de boierul Nicoară Prăjescu în 1611, după înnoirea lăcaşului de cult făcută de el.

Înnoirea, adică refacerea sau repararea Bisericii Sfântul Nicolae, a fost realizată, aşa cum menţionează pisania aflată deasupra uşii de la intrarea în pronaos, de Pan Nicoară Prăjescul vel vistiernic şi cneaghina lui Maria şi copiii lor în anul 7119 (1611):

„CU VOIA TATĂLUI ŞI CU AJUTORUL FIULUI ŞI CU SĂVÂRŞIREA SFÂNTULUI DUH S-A ÎNCEPUT ŞI S-A FĂCUT ACEST HRAM ÎN NUMELE IERARHULUI SFÂNTULUI NICOLAE ŞI L-A ÎNNOIT PAN NICOARĂ PRĂJESCUL VEL VISTIERNIC ŞI CNEAGHINA LUI, MARIA ŞI COPIII LOR ÎN ANUL 7119 (1611)”.

Marele boier Nicoară Prăjescu, „ficior lui Ion Prăjescu, nepot lui Toader vistier, strănepot Stanciului părcălab”, născut probabil în jurul anului 1560, vărul Movileştilor prin mama sa Greaca, fiica logofătului Ion Movilă, împreună cu familia, era unul dintre cei mai puternici şi bogaţi boieri ai Moldovei, ocupând dregătorii înalte în ierarhia perioadei, deţinând 26 de sate în Moldova şi alte proprietăţi. Soţia lui este numită în pisanie „cniaghina Maria”, titlu care arată că aceasta era înrudită cu familia domnitoare a Moldovei.

Cine a fost însă ctitorul bisericii vechi, aflată într-o stare rea de conservare, necesitând refacerea ei de către Nicoară Prăjescu, nu ştim, nepăstrându-se pisania iniţială, iar în cea nouă nu este consemnat. De ce nu a fost trecut primul ctitor pe pisania aşezată de Prăjescu? Este posibil ca biserica iniţială, fiind veche, poate de lemn, să nu fi avut pisanie, lăcaşul reparat de Nicoară Prăjescu fiind de piatră şi cu arhitectura caracteristică secolului al XVII-lea.

Biserica a fost reparată de Constantin Pantazi, „cupeţi din Suceav<a>, epitropul aceştii biserici, cu agiutorul creştinilor, silindu-s<ă> şi el, au acoperit biserica şi altele cele trebuincioas<ă> făcând chear ca când ar fi fost nooa”, aşa cum este scris într-un document datat la 7 martie 1768. A fost restaurată din nou în anul 1895, prin efortul protoprezbiterului Cassian Tuşinschi şi al preotului paroh Mihail Sârbu, fiind zugrăvită în interior de pictorul Vladimir Mironescu.

Ultima restaurare a bisericii a fost făcută în perioada 1974-1980, fiind efectuate o serie de reparaţii curente, înlocuiri la pardoseală ş.a. Tot atunci tabla de fier a acoperişului a fost schimbată cu tablă de cupru, restaurarea realizându-se după proiectul întocmit de Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, în zilele Prea Fericitului Patriarh Iustin, a Înalt Prea Sfinţitului Teoctist Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, arhitect proiectant fiind Nicolae Diaconu şi paroh Severin Brăteanu.

La exterior, pe faţadele de nord şi sud şi pe turla bisericii, se observă urme de pictură (cu motive decorative geometrice), peste care s-a aplicat de-a lungul timpului un strat de aproximativ 4 cm grosime de mortar. Urmele de pictură rămase atestă astfel că biserica a fost zugrăvită şi la exterior.

În interior biserica a fost pictată de Constantin Călinescu. Ulterior, prin grija preotului Şerban Mihordea, în anul 2002, biserica a fost pavată cu marmură albă, s-au restaurat icoanele împărăteşti de la catapeteasmă, s-au construit lumânărarul şi camera de doliu, amplasate la exteriorul lăcaşului de cult.

În jurul Bisericii Sfântul Nicolae se află vechiul cimitir, păstrat pe o mică suprafaţă. Nu sunt însă cruci care să mai marcheze mormintele. O parte din cimitir a fost distrusă prin săparea fundaţiilor Hotelului Continental (Arcaşul). În anii din urmă, prin săparea unor canale lângă biserică, pentru diferite lucrări edilitare, au fost răvăşite mai multe morminte din perioada feudală. Dintr-un asemenea mormânt a fost recuperat un şiling polonez din anul 1621, emis la Riga, de către Sigismunt (Zygmunt) III Wasa (1587-1632).

În luna mai 2010 au fost efectuate săpături arheologice preventive (colectivul de arheologi de la Muzeul Bucovinei din Suceava a fost alcătuit din Florin Hău, dr. Ion Mareş şi Ştefan Dejan), fiind cercetată o mică suprafaţă din vechiul cimitir, amplasată la 11 m de biserică, pe latura de nord a acesteia. Investigaţiile arheologice au adus informaţii importante referitoare la datarea monumentului. Pe suprafaţa cercetată arheologic au fost descoperite 61 de morminte (copii, adolescenţi, maturi, bătrâni, femei şi bărbaţi), înhumările şi reînhumările fiind din secolele XV-XVII. Inventarul arheologic descoperit în morminte constă din monede de argint şi de cupru, nasturi globulari, bucăţi de textile cu fir metalic (argint aurit), un inel de cupru. În două morminte au fost descoperiţi groşi de la Alexandru cel Bun (1400-1432; ½ groş: 1408-1430) şi Iliaş (1432-1442 cu întreruperi; groş: 1432-1436), din alte morminte provin dinari din Ungaria: Matiaş Corvin (1458-1490; dinar: 1468-1490), Wladislaw II (1490-1516; dinar: 1490-1516); din Imperiul Romano-German pentru Ungaria: Ferdinand I (1526-1563; dinar: 1561; dinar: 1552), Rudolf II (1576-1608; dinar: 1588; dinar: 1591), Mathias II (1608-1618; dinar:1610); şilingi din Polonia: Sigismund III Wasa (1587-1632; şiling: [16]23); Polonia ?, şiling ?, secolul XVI. Toate aceste monede indică succesiunea de înmormântări pe parcursul secolelor XV-XVII, pe aceeaşi suprafaţă a necropolei.

Cea mai veche monedă este ½ groş din 1408-1430, de la Alexandru cel Bun, perioadă cronologică în care cimitirul bisericii era funcţional, iar cea mai nouă monedă este un şiling din [16]23, de la Sigismund III Wasa (1586-1632).

Pe suprafaţa necropolei medievale, investigată arheologic, au fost găsite şi fragmente ceramice din prima şi din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi din secolele XV-XVII. Materialele ceramice (fragmente de vase, cahle) dovedesc că zona a fost locuită permanent începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Biserica Sfântul Nicolae din Suceava exista cu siguranţă în timpul lui Alexandru cel Bun, în primele decenii ale secolului al XV-lea. Actualul monument este numit şi Biserica Prăjescu de către specialişti, confirmare dată de pisanie. A fost şi a rămas biserică de parohie. Pe vremuri a dat numele fostei uliţe şi mahalale în care vieţuieşte de câteva secole.

(Dr. Ion MAREŞ, Biserica „Sfântul Nicolae” din Suceava, Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2011, 260 p., cu fotografii color, lucrare finanţată de Muzeul Bucovinei din Suceava. Volumul poate fi procurat de la Muzeul Bucovinei Suceava).