Mănăstirea Antim şi-a sărbătorit ctitorul şi ocrotitorul

În fiecare an, la 27 septembrie, Mănăstirea Antim din centrul Bucureştiului, îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ctitorul şi ocrotitorul ei, pe Sfântul Antim Ivireanul. Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfântului Antim, a fost oficiată în biserica mănăstirii de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române alături de care s-au aflat Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a sute de credincioşi.
În cuvântul de învăţătură rostit la Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evocat personalitatea marcantă a ctitorului şi ocrotitorului Mănăstirii Antim: „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este cel mai mare mitropolit al Ţării Româneşti din toate timpurile. Acest locuitor al Ţării Ivirului este un dar al lui Dumnezeu nu numai pentru Ţara Românească, ci pentru toată Ortodoxia. Sfântul Antim s-a născut pe la anul 1650 în Iviria, în Georgia de astăzi, din părinţii Ioan şi Maria. Cum adesea ţara lui era invadată de turcii otomani, a fost luat ostatic. La 1690 a fost remarcat la Constantinopol de domnitorul Constantin Brâncoveanu care a i-a admirat inteligenţa, priceperea, evlavia şi isteţimea minţii. L-a adus aici la Bucureşti şi l-a pus coordonator, aşa cum am spune astăzi, al tipografiei domneşti. A tipărit la Bucureşti mai multe cărţi, apoi a întemeiat o tipografie personală la Mănăstirea Snagov unde a tipărit cărţi nu numai în limba română, ci şi în limba greacă, slavonă, arabă. Pentru ţara sa natală a trimis o tipografie şi a tipărit cărţi în limba georgiană. De aceea, Sfântul Antim Ivireanul este înainte de toate un tipograf, un cărturar, un om care îşi dă seama de importanţa tiparului în misiunea Bisericii”, după cum informează Radio TRINITAS.
Mănăstirea Antim a fost ctitorită chiar de marele ierarh Antim Ivireanul şi ridicată în perioada anilor 1713 şi 1715, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, în care se păstra Sfântul şi Marele Mir. Încă de la început, Sfântul Ierarh Antim a hotărât ca biserica mănăstirii să poarte hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Mai târziu, în urma canonizării înţeleptului mitropolit, mănăstirea a primit şi hramul ctitorului său, Sfântul Martir şi Ierarh Antim. Începând cu anul 1950, complexul monahal de la Antim devine Paraclis patriarhal şi Reşedinţă episcopală, o soluţie fericită pentru a evita demolarea acesteia în timpul regimului comunist.

(Sursa: Basilica)