Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultării, şi a ascultat de Părintele Său până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Pentru aceea şi Dumnezeu L-a înălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 9-11).
Biserica creştină este Biserica dragostei şi a ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea Tatălui şi ascultarea "până la moarte de cruce" a Fiului. Mântuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de El. De aceea spunem că iubirea creştină şi ascultarea duhovnicească mântuiesc lumea. Însuşi Duhul Sfânt a venit pe pământ trimis de Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa şi să reverse Harul mântuirii peste cei ce cred şi se botează în numele Preasfintei Treimi.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii
Vedeţi ce mare este puterea ascultării? Ea se naşte din credinţă şi dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl iubeşte şi ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este izvorul zidirii lumii văzute şi nevăzute. Cât timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar când Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie "asemenea Celui Preaînalt", ei au căzut "ca un fulger din cer" şi s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toţi creştinii neascultători care nu vor să asculte de nimeni şi trăiesc pe pământ de capul lor.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societăţii, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu şi doreşte să se mântuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare şi oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sînt urmaşii Apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este unitate creştină, nu este pace în case şi în sufletele credincioşilor noştri.
De aceea, iubiţi credincioşi, sunteţi datori să păziţi poruncile Sfintei Evanghelii, să ascultaţi de Biserica Ortodoxă, mama noastră duhovnicească, întemeiată de Hristos, să ascultaţi de slujitorii sfinţiţi ai Bisericii, ca de Sfinţii Apostoli şi să ascultaţi de duhovnicii pe care vi i-a dat Dumnezeu, ca de Însuşi Hristos.
Când sună clopotele bisericii şi ne cheamă la slujbă, la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători, lăsaţi grijile casei şi mergeţi cu toţi la biserică. Îngerii Domnului vă vor scrie în cartea vieţii şi vă vor număra paşii. Seara şi dimineaţa şi oricând mergeţi pe drum sau lucraţi cu mâinile, neîncetat să vă rugaţi, după porunca Sfântului Apostol Pavel.
Fără ascultare nu ne putem mântui
În timpul celor patru posturi ale Bisericii, nu uitaţi să vă spovediţi şi, dacă vă dă voie duhovnicul, să vă uniţi cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie. Acestea sînt cele mai mari daruri pe care ni le oferă Biserica după Botez. Apoi să vă creşteţi copiii în duhul ascultării, al credinţei ortodoxe, al smereniei şi al iubirii de Dumnezeu, hrănindu-i cu cărţi sfinte, cu cuvinte creştine ortodoxe, cu sfaturi părinteşti şi mai ales cu exemplul viu, curat al vieţii dumneavoastră.
De asemenea, nu uitaţi să ajutaţi şi dumneavoastră pe preot la slujbe, la curăţenia Bisericii şi la călăuzirea credincioşilor pe calea mântuirii. Nu observaţi cum cei răi se îndeamnă unul pe altul la rău, la desfrâu, la furt şi la beţie? Cum să nu fim datori noi creştinii a ne îndemna, a ne sfătui şi a ne trage unii pe alţii la biserică, la Sfânta Liturghie, la post, la milostenie, la iertare şi la citirea cărţilor sfinte? Nu ajunge numai credinţa pentru mântuire, că şi diavolii cred, dar din cauza mândriei şi a neascultării nu au iertare.
Cu aceste sfaturi duhovniceşti închei această predică, reamintindu-vă că fără ascultare nu ne putem mântui. Iar de vom trăi sub ascultare de Hristos, de Biserică şi de păstori, vom dobândi şi pe pământ binecuvântare şi pace, iar dincolo viaţă veşnică vom moşteni. (Părintele Cleopa)