Urcuş duhovnicesc pe Muntele Sfânt al românilor

An de an, când se sărbătoreşte Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august) credincioşi de toate vârstele, veniţi din toate zonele ţării sau chiar din străinătate, îşi îndreaptă paşii spre aşezarea monahală de pe Muntele Ceahlău, pentru a fi prezenţi la sărbătoarea mănăstirii cu hramurile "Schimbarea la Faţă" şi "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare". "Este un urcuş duhovnicesc, pe un munte pe care eu îl consider sfânt", spune Lăcrămioara Ciofu, o pelerină venită din Iaşi. "Oamenii vin pentru liniştea şi frumuseţea zonei, pentru rugăciune sau pentru un sfat, iar faptul că mulţi dintre ei aleg să revină ne arată că au simţit ajutorul lui Dumnezeu. Eu nu am cuvinte să Îi mulţumesc pentru toate câte mi-a dat şi pentru că am posibilitatea să Îl slujesc aici, în acest loc plin de har, în care atâţia sfinţi s-au nevoit", spune şi părintele Ciprian de la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă".

Fie că este soare sau ploaie, an de an, credincioşii pornesc pe dificilul traseu spre mănăstirea din vârful Ceahlăului, alături de ierarhi, de stareţi şi stareţe de la mănăstirile nemţene, dar şi preoţi de la bisericile de pe Valea Bistriţei şi de la poalele muntelui. "Este un urcuş duhovnicesc, pe un munte pe care eu îl consider sfânt. Este greu să descrii în cuvinte senzaţiile pe care le trăieşti aici, sus... Slujbele, cuvintele de învăţătură, oamenii şi experienţele pe care le întâlneşti sunt extraordinare", spune Lăcrămioara Ciofu, o pelerină venită din Iaşi cu câteva zile înainte de hramul mănăstirii. "Noi ne-am făcut un obicei ca, an de an, să pornim în acest pelerinaj pe Ceahlău. Îmi plac mult slujbele de aici, din această mănăstire care face practic parte din munte şi unde mă simt mai aproape de Dumnezeu. Ca şi alţi oameni, şi eu am trecut, la un moment dat, prin încercări care mi-au marcat viaţa. Acum trei ani, mi s-a pus un diagnostic foarte grav, iar doctorii mi-au interzis atunci orice medicamentaţie, spunându-mi să aşteptăm şi să vedem cum evoluează boala. Primul lucru pe care l-am simţit atunci a fost să mă rog, iar Ceahlăul, un loc unde eu am copilărit în vacanţele în care mergeam cu părinţii şi unde m-am simţit întotdeauna atât de liberă şi de liniştită, a devenit pentru mine un loc de pelerinaj. M-am rugat mult şi am scăpat de acea boală, la ultimul control doctorii felicitându-mă şi spunându-mi că sunt "unul dintre cazurile fericite". Prezenţa mea astăzi aici şi mica jertfă pe care o aduc sunt pentru mine un mod de a mulţumi pentru ajutorul pe care l-am simţit de la Dumnezeu", spune şi Delia-Mihaela Lificiu.

"Avem pelerini care vin la noi în tot timpul anului, chiar şi iarna, când accesul aici, sus, este deosebit de greu. Oamenii vin pentru liniştea şi frumuseţea zonei, pentru rugăciune sau pentru un sfat, iar faptul că mulţi dintre ei aleg să revină ne arată că au simţit ajutorul lui Dumnezeu. Eu nu am cuvinte să Îi mulţumesc pentru toate câte mi-a dat şi pentru că am posibilitatea să Îl slujesc aici, în acest loc plin de har, în care atâţia sfinţi s-au nevoit", spune părintele Ciprian de la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă".

Ceahlăul, simbol al poporului şi spiritualităţii româneşti

Participând la acest pelerinaj, alături de mulţimea de oameni care osteneşte pe abruptele cărări spre vârf, poţi înţelege de ce Muntele Ceahlău este considerat un simbol al poporului şi spiritualităţii româneşti, iar sărbătoarea Schimbării la Faţă este asimilată unui hram al întregului munte.

Se spune că există în lume trei munţi consideraţi sfinţi şi care poartă acelaşi hram, "Schimbarea la Faţă": Muntele Tabor din Israel, acolo unde Iisus Hristos, în prezenţa apostolilor Petru, Iacov şi Ioan, Şi-a arătat dumnezeirea; Muntele Athos din Grecia şi Muntele Ceahlău, locuri cu o intensă viaţă isihastă. De-a lungul secolelor, Ceahlăul a fost înconjurat de jur-împrejur de sihăstrii şi mănăstiri de călugări şi de maici, de chilii sau de locuri greu accesibile, locuite de sfinţi pustnici, mulţi dintre ei mutându-se la cele veşnice necunoscuţi de oameni. Intensa viaţă isihastă de pe Ceahlău este reflectată şi de faptul că foarte multe dintre locurile acestui munte poartă nume ce amintesc de pustnicii care s-au nevoit în aceste zone: Vârful Toaca, Vârful Panaghia (Preasfânta), "Peştera lui Ghedeon", "Peştera lui Gherman", "Peştera lui Nicandru", "Poiana lui Serafim", "Poiana lui Bucur", "Poiana Maicilor", "Poiana Melaniei", "Poiana Serafimei" etc. Toţi aceşti sfinţi bine plăcuţi înaintea lui Dumnezeu au fost mângâierea aşezărilor din jurul muntelui, slujind atât pe Dumnezeu, cât şi pe oameni.

O mănăstire ridicată în memoria sihaştrilor

Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău a fost ridicată în memoria sihaştrilor, călugări şi călugăriţe, care s-au nevoit în aceste părţi de-a lungul veacurilor. Biserica s-a construit prin contribuţia credincioşilor din comuna Ceahlău şi din alte localităţi din împrejurimi, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu osteneala părintelui Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, şi a vieţuitorilor din această mănăstire. Slujba sfinţirii locului bisericii cu hramul "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău a fost oficiată la 6 august 1990, iar lucrările la biserică au început în primavara anului 1992. Materialele de construcţii au fost transportate cu greu de credincioşi din satele Ceahlău şi Bistricioara, de călugări şi călugăriţe, de studenţi, de membri ai ASCOR şi de pelerini, iar materialele sau componentele imposibil de cărat pe potecile de munte, din cauza greutăţii sau volumului, au fost aduse cu elicopterele puse la dispoziţie de către Aviaţia Militară.

După multe osteneli, biruind înălţimile muntelui şi vitregiile locului, biserica de pe Muntele Ceahlău era gata pentru sfinţire, care a fost oficiată, la 28 august 1993, de către Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi mulţime de bine-credincioşi creştini. De atunci, o mână de călugări, trăitori în chiliile săpate în stâncile muntelui din apropierea bisericii, precum sihaştrii de odinioară, se roagă neîncetat pentru mântuirea poporului român, pentru pacea a toată lumea, pentru ca noi toţi să fim feriţi de boli, de necazuri, de ispite şi de rele.

Pelerinajul pe Ceahlău, 400 de ani de tradiţie

Despre tradiţia urcuşului ierarhilor pe Muntele Ceahlău, a sfinţirii unor sihăstrii şi locuri de rugăciune aflăm că, în urmă cu 399 de ani, mitropolitul de atunci al Moldovei, părintele Chir Teodosie, urca muntele, în vara lui 1612, spre a delimita împrejurimile principalului lăcaş de cult din zona Ceahlăului, Mănăstirea Peon. Mai târziu, în 1641, la 7 august, pe Ceahlău ajunge mitropolitul Varlaam, împreună cu episcopi din Moldova, spre a "hotărnici moşia mănăstirii".

În 1809, urcă în pelerinaj pe Ceahlău şi mitropolitul Veniamin Costachi, însoţit de călugări de la Mănăstirea Durău, pentru a sfinţi apa izvorului "Fântâna rece", care, de atunci, se numeşte "Fântâna mitropolitului". Mitropolitul Veniamin Costachi a mai urcat muntele şi în 1835, când l-a însoţit pe domnitorul Dimitrie Sturdza la vârfurile Toaca şi Panaghia.

În vara anului 1883, mitropolitul Iosif Naniescu, însoţit de o mulţime de călugări, a cercetat peşterile sihaştrilor, a resfinţit "Fântâna mitropolitului" şi a urcat la vârful Ocolaşul Mare. Tradiţia a fost continuată de mitropolitul Partenie Clinciu - în anii 1901 şi 1904 - şi de patriarhul Iustinian - în 1947.

Ultimul pelerinaj de dinainte de 1989 a avut loc în 1981, când vlădica Petre Şarpe, sfidând interdicţiile şi ameninţările regimului de atunci, a luat mai mulţi preoţi şi diaconi, precum şi 60 de elevi de la Seminarul Mănăstirii Neamţ şi i-a dus pe Ceahlău să le arate locurile în care au existat schituri şi mănăstiri.

(Bogdan Cronţ, sursa: Ziarul Lumina)