Începând de astăzi, 1 august, creştinii ortodocşi intră în perioada de post: 1 -14 august, până când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Postul Sfintei Marii sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Despre această perioadă se mai spune că este ruptă din Postul Mare, care la început ţinea nouă săptămâni, dar pentru că oamenii ieşeau prea slăbiţi din iarnă, Biserica a hotărât să-l scurteze cu 14 zile, mutându-le în vară, când este belşug de fructe şi legume. De aceea, pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Nu se consumă produse din carne, lapte şi ouă, chiar nici ulei vegetal în afară de sâmbăta şi duminica. Doar ziua de 6 august când toată creştinătatea trăieşte bucuria marii sărbători a Schimbări la Faţă a Domnului, se permite consumul de peşte şi vin.
Biserica mai recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, precum şi în celelalte posturi.