Sf. Ilie, „Om al lui Dumnezeu”

La cuvintele Profetului Ilie, o secetă groaznică s-a abătut asupra pământului: totul era secat, pârjolit, ars. Bărbaţii, femeile, copiii, animalele, toate se chinuiau din lipsa apei şi a hranei. Izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scăpa urgiei pe care Dumnezeu o îngăduise, din dorinţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Atât de mult l-a iubit Dumnezeu pe slujitorul Său Ilie, încât a împlinit întocmai ceea ce acesta a cerut ca pedeapsă asupra necredincioşilor.

Îndârjit împotriva apostaţilor, Ilie s-a retras într-un loc pustiu, aproape de pârâul Kerrith, dincolo de Iordan. Acolo a petrecut multă vreme, în post aspru şi rugăciune. Nici când el însuşi a ajuns să sufere din pricina secetei năprasnice, nu s-a arătat îngăduitor cu poporul care suferea cumplit de foame şi de sete, rămânând statornic în hotărârea că cei necredincioşi trebuie să ispăşească această pedeapsă grea. După ce pârâul a secat, s-a retras în localitatea Sarepta Sidonului, unde a fost găzduit de o femeie văduvă care l-a omenit pe profet, chiar dacă ea şi fiul său sufereau din pricina lipsurilor.

Când fiul văduvei a murit, Ilie şi-a arătat puterea cu care Dumnezeu îl dăruise şi l-a înviat pe copil, miracol care i-a atras şi mai mult renumele de „om al lui Dumnezeu”.

Adevărata consacrare a lui Ilie ca profet al lui Dumnezeu avea să se arate în momentul confruntării sale cu regele Ahab şi cu preoţii idolatrii pe care acesta îi proteja. Însuşi Domnul l-a trimis înaintea regelui, pentru a se vădi înaintea oamenilor puterea adevăratului Dumnezeu şi pentru a se ridica pedeapsa cea grea care era asupra poporului care trebuia să se întoarcă la adevărata credinţă. Ilie i-a cerut regelui să adune poporul pe muntele Carmel unde el singur avea să înfrunte pe cei 450 de preoţi ai zeului Baal şi pe cei 400 de preoţi ai zeiţei Astarte.

Proba adevăratei credinţe avea să fie covârşitoare pentru toţi cei prezenţi. Ilie s-a adresat întregului popor spunând tuturor: “Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Dacă este Baal, atunci urmaţi aceluia! “(III Regi 18,21).

Profetul Ilie

Dar poporul nu a răspuns nimic. Ilie a cerut ca doi tauri să fie pregătiţi pentru sacrificiu şi să fie aşezaţi pe două ruguri, dar fără să se aprindă focul jertfei. Mai întâi i-a lăsat pe falşii profeţi păgâni să aducă primii sacrificiul şi să-l invoce pe zeul Baal ca să trimită foc din cer şi să mistuie jertfa. Aceştia au strigat în zadar, din zori până seara, dar nu s-a întâmplat nimic.

Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul Ilie a înălţat un altar cu 12 pietre, după numărul celor 12 seminţii ale poporului Israel, apoi a săpat un şanţ larg în jurul altarului. Deasupra jertfelnicului a pus taurul sacrificat, apoi a poruncit să fie turnată, în trei rânduri, apă multă peste jertfă astfel încât să se umple şanţul.

După ce s-au împlinit toate acestea, ridicând ochii spre cer, cu strigăt puternic L-a invocat pe Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi al lui Iacov: „Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că TU eşti singurul Dumnezeu al lui Israel şi că eu sunt slujitorul Tău” (III Regi 18,36). Îndată se coborî cu vuiet mare foc din cer, mistuind jertfa, lemnul şi apa din şanţ. Tot poporul căzu atunci cu faţa la pământ strigând: „Domnul este singurul Dumnezeu!!” (18,39). Din porunca lui Ilie, falşii profeţi au fost prinşi şi omorâţi, ca unii ce aduseseră rătăcirea în mijlocul poporului.