Poate un creştin să-şi piardă mântuirea?

Înainte de a răspunde la întrebare, trebuie definit termenul “creştin”. Un “creştin” nu este o persoană care a spus o rugăciune, a ieşit în faţă (în faţa bisericii – n.tr.) sau a crescut într-o familie creştină. În timp ce fiecare din aceste elemente poate fi parte a experienţei creştine, ele nu sunt ceea ce ne “face” să fim creştini. Un creştin este cel care a primit mântuirea prin credinţă şi s-a încrezut pe deplin în Iisus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3:16; Faptele Apostolilor 16:31; Efeseni 2:8-9).

Deci, având această definiţie în minte, poate un creştin să-şi piardă mântuirea? Probabil modul cel mai bun de a răspunde la această întrebare extrem de importantă este să examinăm ceea ce spune Biblia că se întâmplă la mântuire şi apoi să studiem ceea ce ar atrage după sine pierderea mântuirii. Iată câteva exemple:

Un creştin este o creaţie nouă. “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Acest verset spune că o persoană devine în întregime o făptură nouă ca rezultat al faptului de a fi “în Hristos”. Pentru ca un creştin să-şi piardă mântuirea, făptura nouă trebuie să fie anulată sau luată înapoi.

Un creştin este răscumpărat. “Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru: 18-19). Cuvântul “răscumpărat” se referă la ceva care a fost cumpărat şi la un preţ care a fost plătit. Pentru ca un creştin să-şi piardă mântuirea, Dumnezeu trebuie să-şi revoce preţul pe care l-a plătit prin sângele scump al lui Hristos.

Un creştin este justificat. “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credintă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5:1). A “justifica” înseamnă “a socoti sau a declara neprihănit”. Toţi cei care Îl primesc pe Iisus ca Mântuitor sunt “declaraţi neprihăniţi” de Dumnezeu. Pentru ca un creştin să-şi piardă mântuirea, Dumnezeu trebuie să-Şi ia Cuvântul înapoi şi să “renege” ceea ce anterior a declarat.

Un creştin are promisă viaţa veşnică. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Viaţa veşnică este promisiunea eternităţii în cer împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu promite că dacă credem vom avea viaţa veşnică. Pentru ca un creştin să-şi piardă mântuirea, viaţa veşnică trebuie luată înapoi. Dacă un creştin are promisiunea de a trăi veşnic, cum Îsi poate încălca Dumnezeu această promisiune, luându-i înapoi viaţa veşnică?

Un creştin are glorificarea garantată. “Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” (Romani 8:30). După cum am învăţat din Romani 5:1, justificarea este declarată în momentul credinţei. Conform Romani 8:30, glorificarea este garantată pentru toţi cei pe care Dumnezeu îi justifică. Glorificarea sau proslăvirea se referă la primirea de către creştin a unui trup desăvârşit şi înviat în cer. Dacă un creştin îşi poate pierde mântuirea, atunci Romani 8:30 este o eroare, fiindcă Dumnezeu nu poate garanta glorificarea tuturor celor pe care îi predestinează, cheamă şi justifică.

Pot fi adăugate multe alte ilustraţii a ceea ce se întâmplă la mântuire. Însă chiar şi acestea explica foarte clar că un creştin nu-şi poate pierde mântuirea. Dacă mântuirea se poate pierde, cea mai mare parte sau chiar tot din ceea ce spune Biblia că se întâmplă cu noi atunci când Îl primim pe Iisus Hristos ca Mântuitor, va fi invalidată. Mântuirea nu poate fi revocată. Unui creştin nu-i poate fi luată făptura nouă. Răscumpărarea nu poate fi anulată. Viaţa veşnică nu poate fi pierdută şi să rămână în continuare veşnică. Dacă un creştin îşi poate pierde mântuirea, Dumnezeu ar trebui să-Şi ia Cuvântul înapoi şi Să se răzgândească – două lucruri despre care Scriptura spune că Dumnezeu nu le face niciodată.

Cele mai frecvente obiecţii împotriva credinţei ca un creştin nu-şi poate pierde mântuirea sunt: 1) Ce se poate spune despre aceia care sunt creştini şi continuă să trăiască o viaţă imorală? 2) Dar cum rămâne cu cei care sunt creştini, iar mai târziu se leapădă de credinţa şi se dezic de Hristos? Problema acestor două obiecţii este întrebarea: “cine sunt creştinii”? Biblia ne spune că un creştin adevărat nu va trăi o viaţă imorală continuă (1 Ioan 3:6). De asemenea, Biblia afirmă că oricine se îndepărtează de credinţă, demonstrează de fapt că nu a fost niciodată un creştin autentic (1 Ioan 2:9). Prin urmare, nici o obiecţie nu este validă. Creştinii nu persistă în modul de viaţă imoral, nu se leapădă de credinţă, şi nici nu se dezic de Hristos. Astfel de acţiuni sunt dovada că ei niciodată nu au fost răscumpăraţi.

În concluzie, un creştin nu-şi poate pierde mântuirea. Nimeni nu îl poate despărţi pe un creştin de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nimic nu-l poate smulge pe un creştin din mâna lui Dumnezeu (Ioan 10:28-29). Dumnezeu doreşte şi poate să garanteze, dar şi să păstreze mântuirea pe care ne-a dat-o. Iuda 24-25 spune: “Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, să fie slava, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”
 

(gotquestions.org)