Cheia întunericului

Iată radioscopia unei ispite. Eu intru la Carrefour în Braşov să cumpăr ceva ieftin de mâncare. Schimb nişte Euro la BRD şi văd, în faţa ghişeului băncii, un magazin de duplicat chei. "Chei cu CIP", spune reclama. Sunt scumpe cheile cu CIP. Iar dacă ai numai una, cum am eu, şi o pierzi, refacerea ei te costă mai mult decât să îţi faci o dublură.

Intru să văd de preţ. La Humor îmi propusese un "cheist", dacă pot spune aşa, să îmi facă o cheie cuo sută cincizeci de lei. Aici e mai mult: două sute şaizeci. Dar omul de la tarabă îmi cere să-i arăt cheia să vadă dacă poate fi duplicată. Nu prea vreau să i-o dau. Oricum, ideea de CIP mă indispune teribil. I-o arăt, doar. Dar el o apucă de îndată şi o bagă într-un aparat. "Poate fi făcută", îmi spune. Dar în mintea mea satana a clocit deja gândul cel viclean: "Dacă mi-a dezactivat-o?"

Îmi fac cumpărăturile, apoi merg la maşină, pornesc şi mă duc până la Livada Poştei, în centrul oraşului. Găsesc un loc de parcare fără plată, undeva în spatele parcului din spatele Bibliotecii Judeţene, o sută de metri în sus pe drumul spre Poiană. Un loc de parcare la umbră, fără plată. Excelent. Când să închid uşile, observ că nu mai am închidere centralizată. Nu se mai închid toate deodată. Le închid manual, dinăuntru, iar cu cheia închid doar uşa şoferului. "S-o fi dezactivat ceva la atelierul de multiplicări de chei de la Carrefour?" Ideea asta prinde să-mi încolţească în minte. Mă duc la un Internet Cafe, sperând să nu fie nimic, apoi mă întorc la maşină. Dar cheia mea nu mai e în stare de nimic. Deschide mecanic uşa şoferului, iar apoi, băgată în contact, nu aprinde niciun bec de pe bord. Ideea din capul meu creşte: "cei de la Carrefour au băgat cheia mea în aparatul lor şi au dezactivat-o, făcând-o să se comporte ca o cheie fără CIP". Iau un taxi şi mă duc la Carrefour, la ieşirea dinspre Noua a oraşului. Zece lei. Îi explic băiatului de la atelierul de duplicat chei că aparatul lui mi-a dezactivat cheia. Ideea asta a crescut mare şi fixă în mintea mea. Îmi spune că aşa ceva nu se poate. Aparatul lui doar citeşte CIP-urile, nu le şi dezactivează. Nu e foarte convingător, dar nu am ce să fac... Plec, dar îl ameninţ că voi suna la poliţie. Şi gândul care s-a perpelit bine în mintea mea plus ceva din atitudinea lui mă îndeamnă să o şi fac. De la 112 sunt îndrumat către Protecţia Consumatorului şi sun şi acolo. Sunt îndemnat să ajung la o înţelegere cu "agentul comercial", pentru că nu am nici o dovadă în cele pe care le spun.

Văzându-mă că tot sun, în faţa magazinului, băiatul care lucrează acolo sună şi el pe cineva, probabil patronul, explicându-i situaţia. În cele din urmă plec din nou la maşină. Nu ştiu dacă voi rezolva ceva, dar nu am ce face aici. Găsesc în faţa Carrefourului un taxi. Omul mă duce la maşina mea. Alţi zece lei. Când suntem aproape acolo, îi povestesc situaţia. Curios, vine cu mine la maşină. Vede că ce îi spun eu e adevărat, cheia nu face să se aprindă luminile de pe bord, aşa că reuşesc să plantez ideea mea şi în mintea lui. Îl rog să vină cu mine înapoi la Carrefour şi să-mi fie martor. Vine. Alţi zece lei. La Carrefour mai găsim un tânăr, care pare şeful celui dintâi. Îi povestesc şi lui cum mi-a luat colegul său cheia din mână împotriva voinţei mele şi cum cred că mi-a dezactivat-o. Dar el face la fel, îi ia cheia din mână taximetristului şi o bagă în aparat, apoi ia din nou cheia mea. Aparatul lor spune că am o cheie funcţională. "Alta trebuie să fie problema", îmi spune. Iar după ce îi spun că nu mi se aprind nici măcar becurile pe bord când învârt cheia, tânărul cel nou venit îmi spune: "A! Înseamnă că nu mai aveţi baterie!"

O idee nouă, care pare mai plauzibilă decât cea a dezactivării cheii, mai ales că aparatul lor când primeşte cheia mea arată un cod lung. Şoferul de taxi îmi confirmă că şi lui i se pare mai aproape de realitate ideea asta. Ne întoarcem la maşină. Alţi zece lei. Ridicăm capota şi... surpriză! Una din bornele bateriei e sărită. După ce o punem la loc, cheia se... "reactivează". Halal să-mi fie!, îmi spun. Şi săracii băieţi, cât i-am mai boscorodit! Sun la Protecţia Consumatorului şi le spun că a fost prostia mea. Apoi mă duc la Carrefour şi le iau băieţilor zece cutii de bere. Şi îmi e o ciudă grozavă pe mine, că m-am lăsat dus de nas de gândul cel rău. Şi nu doar o dată mi-a trecut prin minte să mă opresc să mă rog. Dar nu am făcut-o când ar fi trebuit. Am spus un "Tatăl nostru" doar la penultima cursă de taxi, când celui nou venit la atelier i-a venit ideea salvatoare. Să nu ne lăsăm prinşi de gândurile de învinovăţire a celorlalţi cu care diavolul încearcă să ne deturneze mintea şi să ne fure liniştea.

de Marius IANUŞ